Turnul Eiffel, închis în timpul pandemiei, a fost redeschis după 104 zile

1 shutterstock 221672650 jpg jpeg

Turnul Eiffel, cel mai cunoscut simbol al Parisului, a fost redeschis pentru public după, 104 zile, perioadă în care nu a putut fi vizitat din cauza pandemiei de coronavirus.

Un grup de 50 de turişti a avut permisiunea de a urca până la etajul doi, cu ocazia acestei redeschideri parţiale.               

„Este ceva foarte special să fiu aici la redeschiderea Turnului Eiffel", a declarat unul dintre turiştii din grup, potrivit news.ro. „Sunt 700 de trepte până la etajul doi, trebuie să fii sportiv", a explicat Yacine Gueblaoui, şef de echipă al personalului.

În timpul izolării, cel mai celebru monument al Parisului, înalt de 324 de metri şi închis din 13 martie, a adus omagiu persoanelor mobilizate în faţa coronavirusului, fiind luminat în fiecare seară, apoi afişând cuvântul "Merci" şi proiectând mesaje prin care cetăţenilor li se cerea să rămână acasă. La 8 mai, portrete ale cadrelor medicale au fost proiectate pe un ecran gigant pe Turnul Eiffel.

Turnul Eiffel, construit în 1889 de Gustave Eiffel, are aproape 7 milioane de vizitatori pe an. 

FOTO Shutterstock



Recente

Sarmale cu ciuperci si hrisca  Sursa foto shutterstock 574268035 jpg
kid eating doughnuts home jpg
Pateuri cu branza dulce  Sursa foto shutterstock 2334663901 jpg
e16a63cf3bae685eb192e25fd72e3e1692 jpg
1770214227 e5Zb jpg
Supa crema de conopida  Sursa foto shutterstock 757943452 jpg
Cornulete cu rahat  Sursa foto shutterstock 1665735121 jpg
de ce tot mai multe familii aleg case de vanzare in ilfov in locul apartamentelor in capitala jpg
Budinca de varza cu carne  Sursa foto shutterstock 413481091 jpg
Curry de conopida  Sursa foto shutterstock 1832073079 jpg
biciclete 16x9 png
Prajitura tavalita  Sursa foto shutterstock 2534672425 jpg
imbracaminte sport premium pentru barbati combinarea hanoracelor confortabile cu geci functionale jpg
Foto 1 Shutterstock 1920x1080 png
Tocanita de varza  Sursa foto shutterstock 2248605665 jpg
e1d0909921f538fdf9efa0d96df44816c2 jpg
e135d47c8ed30af3957617f9a6468e9420 jpg
Placinta cu branza  Sursa foto shutterstock 2417697867 jpg
young woman drinking juice home jpg
Varza calita  Sursa foto shutterstock 1950813991 jpg