Cum te ajută Agheasma mare de la Bobotează

1 66827 original jpg jpeg

La vreme de necaz, Agheasma mare are harul de a-ţi aduce pace şi alinare sufletească. În cele ce urmează, vei afla cum îţi este de folos.

În fiecare iarnă,pe 6 ianuarie,creştin-ortodocşii sărbătoresc botezul Domnului Iisus Hristos în apa Iordanului.

Preoţii săvârşesc slujba de Bobotează,de sfinţire a apei,care capătă virtuţi tămăduitoare.

O parte este folosită de preot pentru ritual,o alta este împărţită credincioşilor,pentru a le fi de folos tot anul.Rânduiala bisericească spune că Agheasma mare trebuie să fie băută timp de opt zile de la sfinţire,în fiecare dimineaţă,pe nemâncate.

E mare păcat să bei din agheasmă după ce ai mâncat,să o verşi sau să o arunci,ea fiind sfinţită prin harul Sfântului Duh şi prin rugăciunea preoţilor. Dacă-ţi mai rămâne agheasmă,o poţi păstra lângă icoane.

Tot din ea ai voie să bei după spovedanie,la sărbătorile mari şi în zilele de post.

Duhovnicii spun că Agheasma mare te întăreşte în credinţă şi te împiedică să păcătuieşti.

Preoţii o păstrează în biserică în agheasmatar şi o folosesc apoi la ierugii (slujbe de binecuvântare şi de sfinţire a oamenilor şi a lucrurilor).

Preoţii sfinţesc cu ajutorul Agheasmei mari crucile şi troiţele,viile şi grădinile năpădite de dăunători,casele,veşmintele preoţeşti şi multe altele.

Din vremuri străvechi,se spune chiar că mâncarea sau băutura în care se pune agheasmă nu se strică.

De asemenea,când ai necazuri mari,te-ai îmbolnăvit,ai de trecut examene importante,pleci departe de familie sau simţi că se apropie un pericol asupra ta,pe lângă rugăciunile sau acatistele rostite cu credinţă,te ajută agheasma.

Băută dimineaţa,pe nemâncate,apa sfinţită este tămăduitoare,îţi dă linişte şi te ajută să treci mai uşor peste încercările vieţii.

Ce este Agheasma mică?

La fiecare început de lună şi la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii,preo­tul săvârşeşte una dintre cel mai des întâlnite slujbe,aceea de sfinţire a apei pentru agheasma mică.

Cu ajutorul acestei aghesme,preotul stropeşte casa şi pe cei care locuiesc în ea,făcând semnul crucii,într-un ritual de curăţire,de purificare. 



Recente

nadine rupprecht lRmT2rB0O94 unsplash jpg
guille alvarez IcI3FizU9Cw unsplash jpg
shutterstock 2467088781 jpg
60 61 shutterstock 2705951419 jpg
woman decorating easter eggs jpg
d8874dbb 067e 48ea 8552 1f1a3afca57c jpg
5593 jpg
front view young woman posing rejoicing beautiful purple dress pink wall jpg
daughter sitting upset with her mother living room jpg
beautiful white poinsettia assortement jpg
spring bicycle ride jpg
1772031328 f6vY jpg
curs de SEO și GEO cursuri functionari jpg
46 47 shutterstock 2677971621 jpg
Top 5 factori de luat in considerare in alegerea dintre un imprumut si un card de credit jpg
Sportul zilnic fără stres cum îl faci parte din viața ta chiar și atunci când ai un program plin jpg
portrait teenage girl looking victorious jpg
6915265 jpg
pexels technobulka 2908976 jpg
Flexibilitatea unui credit IFN Cum se adapteaza nevoilor tale jpg