Cele mai frumoase castele din lume

1 48365 original jpg jpeg

Când spui castel te duci cu gândul la regi şi prinţese, la atmosfera medievală şi la legendele care se creează în jurul lor. Este adevărat! Nu e clădire de acest fel să nu te inspire cu povestea şi personajele ei. Pentru început îţi prezentăm doar câteva dintre cele mai frumoase castele din lume.

Castelul de la Versailles,eleganţă şi prestigiuDacă mergi în Franţa merită din plin să mergi la Castelul de la Versailles. Aceasta a fost reşedinţa oficială a a regilor Franţei între 1682 şi 1790. O curiozitate legată de construcţia palatului ţine de faptul că totul a început cu contrucţia unei mici case de vânătoare fondată de Ludovic al XIII-lea în 1624. După 45 de ani,Ludovic al XIV-lea extinde lucrările şi fondează şi o minunată grădină de jur împrejurul castelului,concepută într-un fel sau altul pentru petrecerea timpului liber,meditaţie,dar şi pentru întâlnirile de afaceri cu şefii statelor. Castelul Versailles este deschis în fiecare zi a săptămânii,mai puţin în ziua de luni,de la ora 9.00 până la 17.30.Castelul Windsor,reşendinţa familiei regaleOdată ce ai ajuns în Anglia merită să faci o vizită la castelul Windsor (se află la 50 de km de Londra). Vei fi impresionată de arhitectura lui,dar mai ales de cât de mare este suprafaţa pe care acesta se întinde. Fiind cel mai mare şi mai vechi castel locuit din lume,castelul Windsor se impune cu o istorie regală de 941 de ani. Acesta a fost fondat de William Cuceritorul între anii 1070,iar construcţia sa a durat aproape 16 ani. Dacă vei avea curizotatea să vizitezi interiorul,vei avea ocazia să admiri picturi de Rembrandt,capodopere realizate de Leonardo da Vinci,dar şi câteva camere de protocol pentru primirea şefilor de stat.

simeon stalpnicul png

Dacă primăvara te îmbie cu gândul la vacanţe însorite poţi merge să te bucuri de ţărmurile insulei Rhodos din Grecia. Aici poţi vizita Palatul Marilor Maeştrii,cea mai înaltă construcţie din partea de nord-vesta a portului. Castelul medieval care se înalţă semeţ peste stâncile insulei a jucat în trecut un rol important de apărare împotriva cotropitorilor (acesta are ziduri foarte puternice). Odată ce pătrunzi în castel ţi se deschide o curte interioară mare,iar dacă-ţi plac mozaicurile îţi poţi delecta privirile cu adevărate opere de artă elenistice,bizantine,dar şi romane.

simeon stalpnicul png


Recente

Idei practice pentru renovarea bucătăriei   spații mici, rezultate mari jpg
Rulada braziliana  Sursa foto shutterstock 192814724 jpg
Cum sa iti pastrezi parul hidratat iarna aceasta jpg
Cum să faci față petelelor dificile de pe plita pe gaz jpg
Rulouri de vinete cu alune  Sursa foto shutterstock 2418362253 jpg
femeie atragatoare tinuta iarna 789305 jpg
Rulada cu gem de capsuni  Sursa foto shutterstock 2387304579 jpg
Salata de vinete  Sursa foto shutterstock 300480098 jpg
Tort festiv alune de padure  Sursa foto shutterstock 2233352429 jpg
OUTFIT 625 1544 62 132 10 size large c v 1 compressed JPG
portrait beautiful woman jpg
e120a11231976f9c92c028516f0f81167b jpg
Tocanita de cartof dulce  Sursa foto shutterstock 2370838917 jpg
Menopauza ÔÇô un subiect prea put╠ªin discutat i╠én Roma╠énia jpg
CLICKPENTRUFEMEI wojtek mich ZGj0 IjgXdo unsplash jpg
Chifle cu gem de caise, Sursa foto shutterstock 2390464819 jpg
Imagine1 (1) jpg
ochelari de soare (8) jpg
Chiftelute de peste  Sursa foto shutterstock 1512309131 jpg
Painici sau conchas mexicane  Sursa foto shutterstock 1063093535 jpg