Protocolul respectat de regine atunci când năşteau. 200 de oameni priveau, în timp ce regele lipsea
Atunci când s-au născut copiii Prinţului William, Ducesa de Cambridge, Kate Middleton, a ieşit în faţa spitalului şi ni i-a prezentat pe nou-născuţi. Acest obicei este cât se poate de diferit faţă de tradiţiile respectate acum câteva sute de ani, când venirea pe lume a unui monarh era învăluită în mister, superstiţii, ritualuri şi eventuale comploturi.
Naşterea unui membru regal era un eveniment politic în sine, care putea avea implicaţii importante asupra regatului sau a întregii ţări, în funcţie de deznodământ. Putea indica succesul sau eşecul unei întregi monarhii, aşadar i se dădea o importanţă majoră. Nu era privit ca un eveniment privat, ci ca unul public, cu semnificaţii însemnate.
Copilul urma să fie băiat? Un viitor rege? Nou-născutul aparţinea mai mult publicului, ţării, decât mamei sale, după naştere. Acesta e motivul pentru care Regina dădea naştere în faţa multor spectatori, care priveau atenţi întregul proces al naşterii, pentru a confirma sexul nou-născutului şi starea sănătăţii acestuia, dar se şi asigurau că nu se complota în niciun fel împotriva lui.
200 de oameni erau prezenţi
Atunci când Maria Antoaneta a Franţei a născut, în 1778, erau nu mai puţin de 200 de aomani prezenţi la căpătâiul ei. Momentul a fost atât de important, încât medicul ei a ieşit din încăpere şi a început să strige că Regina a intrat în travaliu, pentru ca cei de la Curte să dea buzna în camera ei întunecată. Era atât de multă lume prezentă, încât Regele ordonase să fie puse tapiserii în jurul patului, pentru ca cei prezenţi să nu cadă, îmbulziţi, peste Regină. Mai mult, cea care urma să dea naştere a şi leşinat în timpul travaliului din cauza căldurii emanată de atâtea persoane. Toată lumea se îmbuzea spre Maria Antoaneta pentru a vedea mai bine naşterea moştenitorului regal.
Încăperea era făcută ca să semene cu un uter
Cu o lună înainte de naştere, Regina se retrăgea din activitatea regală într-o încăpere specială, unde rămânea până la ziua cea mare. În ciuda luxului din palat, Regina nu beneficia prea mult de el în toată acea perioadă. Era închisă în acea cameră, în care nu intra pic de lumină şi care nu era niciodată aerisită. Tapiserii dense erau puse în ferestre, pentru a nu intra lumina, iar geamurile nu erau niciodată deschise. Regina trebuia să respecte regulile stricte care o ţineau ţintuită la pat până-i venea sorocul. Tapiseriile aveau secvenţe religioase sau peisaje pe ele, nicidecum oameni sau animale, pentru a nu tulbura viitoarea mamă sau fătul nenăscut.
Ideea era să se creeze o încăpere ca un uter – întunecat, liniştitor, unde te simţeai în deplină siguranţă. Indiferent de anotimp, se făcea focul constant în acea cameră, iar servitoarele care intrau acolo vorbeau doar în şoaptă.
Durerea naşterii, pedeapsa pentru păcatul original
În prezent, naşterea este sărbătorită, fiind un motiv de bucurie mare pentru familii, însă nu era cazul şi în trecut. Creştinii considerau durerea naşterii necesară, după cum e scris şi în Biblie că ar fi spus Dumnezeu femeilor - „Veţi da naştere copiilor în durere”. Agonia trăită de femei la naştere era asociată cu căderea Evei din Grădina Edenului şi simbolizează păcatul original. Acesta era motivul pentru care nu se foloseau analgezice de niciun fel în timpul naşterii.
Ritualurile din timpul sarcinii determinau sexul fătului
În vremurile medievale nu exista convingerea că sperma bărbatului este cea care determină sexul copilului, ci obişnuiau să dea vina pe mamă dacă un moştenitor nedorit de sex feminin se năştea. La acea vreme, oamenii credeau că sexul copilului poate fi influenţat de alimente sau diverse loţiuni medicale. În plus, ultima lună de sarcină, petrecută la orizontală de Regină, era considerată un mod de-a se asigura întregul regat că moştenitorul va fi de sex masculin. Evident că aveau, de multe ori, surprize în momentul efectiv al naşterii şi, adesea, veneau pe lume şi fetiţe.
Condiţiile neigienice duceau la infecţii fatale
În Evul Mediu, conceptul de igienă nu era deloc dezvoltat. Chiar şi cea mai înstărită Regină dădea naştere în condiţii insalubre, ceea ce declanşa, de multe ori, probleme atât pentru făt, cât şi pentru proaspăta mamă. Infecţia organelor genitale era des întâlnită şi putea omorî Regina şi chiar şi pe moştenitorul tronului. În anii 1500, Jane Seymour a murit chiar din această cauză, lăsându-l văduv pe Regele Henry al VIII-lea.
Mama regală nu putea participa la botezul copilului ei
După acea lună din timpul sarcinii, petrecută singură, închisă într-o cameră, Regina năştea în văzul curtezanilor, iar apoi se retrăgea din nou până să se arate iar la Curte. În timp ce nou-născutul era sărbătorit şi creştinat, mamei lui nu i se permitea să participe la botez. Din cauza stării ei „murdare, necurăţate”, ea trebuia să rămână în camerele ei încă şase săptămâni, până să fie scoasă la biserică, unde era binecuvântată şi purificată de un preot.
Îşi scriau testamentul în timpul sarcinii în caz că mureau la naştere
De la Katherine de Aragon, care a pierdut patru sarcini şi un nou-născut, la Anne Boleyn, care a suferit două avorturi, şi Prinţesa Charlotte de Wales, care a murit la numai 21 de ani, Reginele înfruntau pericole majore în încercarea lor de-a deveni mame şi-a produce un moştenitor.
Toate Reginele gravide se rugau la Dumnezeu ca să le ajute în timpul sarcinii şi al naşterii şi erau spovedite de preot în mod constant. În 1533, când s-a născut Regina Elizabeth I, întregul proces al naşterii era considerat atât de periculos, încât toate Reginele erau îndemnate să-şi facă testamentul înaintea acelei luni în care stăteau doar în pat, singure într-o încăpere.
Foto - Shutterstock
