Frigărui de pui cu sos şi cu salată de vară

3 frigarui de pui jpg jpeg

Frigăruile sunt un fel de mâncare care ar satisface pofta oricărui gurmand. Sunt uşor de făcut, iar pregătirea lor nu necesită mult timp. Poţi servi bucăţile de frigărui alături de o salată de vară răcoritoare şi cu mai multe tipuri de sos.

Ingrediente pentru frigărui de pui cu sos şi cu salată

6 porţii

1h 30'

dificultate medie

Pentru frigărui:

1 kg piept de pui

3 ardei graşi

100 ml vin alb

sare

piper

boia dulce

usturoi praf

10-12 beţe pentru frigărui

Pentru salată:

1 salată

2-3 ardei kapia

250 g roşii cherry

2 linguri ulei măsline

zeama de la o jumătate de lămâie

sare

Pentru sos dulce:

2 roşii

2 ardei kapia

3 căţei de usturoi

1 ceapă

1 linguriţă rasă sare

1 vârf de cuţit piper

1 vârf de cuţit scorţişoară

1 lingură miere

2 linguri oţet

Pentru sos picant:

2 roşii

2-3 linguri muştar Dijon

2-3 căţei de usturoi

½ linguriţă curry

½ linguriţă coriandru

½ linguriţă chimion

1 linguriţă sare

1 linguriţă oţet de mere

Taie pieptul de pui în bucăţi potrivite, pe care pune-le într-un vas ceramic. Prepară o marinată din vin, ulei şi condimente, după gust. Toarnă marinata peste carne şi ţine-o la rece aproximativ o oră.

Formeză frigăruile, alternând bucăţile de pui cu cele de ardei, tăiat pătrăţele. Lasă frigăruile să se rumenească, având grijă să le întorci la timp, pe toate părţile.

Pentru salată, spală legumele, taie-le în bucăţi mai mari şi pune-le într-un bol. Presară sare, după gust, şi adaugă o lingură de ulei şi una de zeamă de lămâie.

Pentru sosul dulce, crestează roşiile şi pune-le pe grătar împreună cu ardeii şi ceapa tăiată felii groase. Lasă-le până se înmoaie, apoi curăţă-le de coajă şi de seminţe. Într-un blender, pune legumele, condimentele, usturoiul, oţetul şi mierea. Mixează până ce obţii un sos.

Pentru sosul picant, crestează roşiile şi pune-le pe grătar, iar când se înmoaie bine curăţă-le de coajă şi de seminţe, apoi pisează-le cu o furculiţă. Adaugă usturoiul pisat, muştarul, condimentele şi amestecă până la omogenizare completă. 



Recente

Minitarte cu stafide si nuci  Sursa foto shutterstock 2102404258 jpg
woman with eating disorder trying eat healthy jpg
craciunite 4 jpg
Tocanita cu linte si dovleac  Sursa foto shutterstock 1521090608 jpg
young woman home clothes sitting sofa use spray nose jpg
woman happy winter park jpg
Tarta cu ciocolata  Sursa foto shutterstock 2393286455 jpg
ramai confortabila ramai eleganta tendinte obligatorii in materie de incaltaminte de iarna pentru femei jpg
femeie eleganta sarbatori craciun 17597 jpg
Supa cu afumatura  Sursa foto shutterstock 1780012733 jpg
Rulada gem de caise  Sursa foto shutterstock 2076683032 jpg
CLICKPENTRUFEMEI amanda vick ohWf6YuzOQk unsplash jpg
Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg
7e1f67ad18e7a1162149c30d2c7eab02 png
Imagine1 png
Rulada cu gem de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1744930400 jpg
femeie care se da cu parfum jpg
young woman with christmas present by christmas tree (1) jpg
trucuri pentru machiajul ochilor rezistent jpg