Aşa se manifestă lipsa vitaminelor la copil - Iată ce soluţii ai

1 72017 original jpg jpeg

Lipsa vitaminelor conduce la o stare de astenie inexplicabilă: copilul e palid, apatic, îi lipsesc puterea de concentrare şi capacitatea de a face faţă efortului fizic specific vârstei lui. În plus, micuţul răceşte în mod repetat, chiar şi în perioade când nimeni nu e bolnav.

Semne ale carenţei de vitamine

Mama observă tendinţa micuţului de a face răceli repetate,precum şi o paloare accentuată,care nu trece cu nimic. Dovada concretă a carenţei de vitamine şi oligoelemente este însă hemograma. Aici se observă când hemoglobina este mai scăzută,pentru că,prin alimentaţie,o dată cu vitaminele vin şi mineralele – fierul,în special. Atenţie! Să nu cazi în capcana „copilul meu cântăreşte ca la carte,ba este chiar grăsuţ“,căci tocmai aici e paradoxul:chiar „durduliu”,din punct de vedere nutriţional prichindelul poate prezenta deficienţe.

Regândeşte meniul copilului tău

O soluţie ar fi revenirea la alimentaţia naturală,care oferă absolut toate vitaminele şi mineralele necesare organismului. Adaugă în meniul celui mic mai multe legume şi fructe. Şi pâinea din grâu integral sau din secară e importantă,întrucât e sursă importantă de vitamină B1.

Prin urmare:

•             Nici o masă nu trebuie să fie privată de o salată verde sau de un fel de mâncare bazat pe crudităţi;prelucrarea termică a legumelor şi fructelor distruge sau elimină o parte importantă sau chiar anulează conţinutul în vitamine

•             Morcovul este o sursă foarte bună de vitamină A. Este recomandat să fie adăugat în orice salată (ras fin) sau în diferite alte combinaţii (suc proaspăt,amestecat cu măr ras)

•             Orice legumă sau zarzavat de culoare verde are vitamine în cantitate mare.

•             Salatele asezonate cu zeamă de lămâie reprezintă o sursă foarte bună de vitamina C

•             Fructele reprezintă o a doua sursă majoră de vitamine,mai ales de vitamina C

Oferă-i surse de vitamine în mod constant

Organismul uman nu face rezerve de vitamine. Aşadar,nu poţi să îi dai copilului doar o dată pe săptămână alimente bogate în vitamine,pentru că oricât de multe ar mânca,necesarul pentru zilele care urmează trebuie asigurat în mod constant.



Recente

chalo garcia 9pszsLaXh7A unsplash jpg
Rulada de bezea cu mascarpone  Sursa foto shutterstock 2550892545 jpg
Ce contează cu adevărat când alegi un cuptor incorporabil   ghidul tău pentru 2025 jpg
Sarmale de post  Sursa foto shutterstock 1922971265 jpg
e1ac91fad47f6e4b8fd68a47a7b4d76926 jpg
clickpentrufemei ro   Cum sa alegi o jacheta de dama care sa combine stilul  i func ionalitatea imag principala jpg
Minitarte cu stafide si nuci  Sursa foto shutterstock 2102404258 jpg
woman with eating disorder trying eat healthy jpg
craciunite 4 jpg
Tocanita cu linte si dovleac  Sursa foto shutterstock 1521090608 jpg
young woman home clothes sitting sofa use spray nose jpg
woman happy winter park jpg
Tarta cu ciocolata  Sursa foto shutterstock 2393286455 jpg
ramai confortabila ramai eleganta tendinte obligatorii in materie de incaltaminte de iarna pentru femei jpg
femeie eleganta sarbatori craciun 17597 jpg
Supa cu afumatura  Sursa foto shutterstock 1780012733 jpg
Rulada gem de caise  Sursa foto shutterstock 2076683032 jpg
CLICKPENTRUFEMEI amanda vick ohWf6YuzOQk unsplash jpg
Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg