Cele mai cunoscute mituri despre sarcină

1 64708 original jpg jpeg

Ai rămas însărcinată şi emoţiile te copleşesc? Bucură-te de aceste clipe împreună cu partenerul tău, pentru că este o perioadă unică în viaţă, iar trările sunt şi mai intense dacă este voprba depre primul copil. Dacă trebuie, ascultă şi sfaturile bătrânilor din familie, care cred că le ştiu pe toate, dar păstrează pentru tine doar ce îţi place. Multe sunt mituri nefonate.

„Să mănâncicât pentru doi cât eşti însărcinată“,„bebe e păros,dacă ai arsuri la stomac“,„gravida cu burtă ţuguiată face băiat“ şi câte şi mai câte mituri care se transmit din generaţie în generaţie,deşi multe se bazează doar pe simple coincidenţe.

Forma burţii indică sexul copilului

Dacă ai burta turtită,femeile cu „experienţă“ într-ale ghicitului de bebeluşi nenăscuţi spun adesea că sexul copilului este feminin. O burtă ţuguiată şi lăsată e semn că bebeluşul care se va naşte va fi băieţel.

Medicii specialişti spun că acestea sunt informaţii eronate. Nu se pot oferi indicii despre sexul copilului fără un ecograf.

Forma burţii este influenţată de musculatura abdominală a mamei,precum şi de poziţia fătului în uter,de exemplu,burta coboară în ultimele săptămâni de sarcină.

Meniu cât pentru doi la masă

De cum ai aflat că eşti gravidă,în jurul tău tău foiesc mamele şi rudele mai în vârstă îngrijorate că nu mănânci suficient. Nu este nevoie să te supraalimentezi şi nu-ţi fie teamă,copilul nu pofteşte.

Dacă îţi doreşti să mănâci produse pe care până în sarcină ţi le-ai refuzat,ca să nu-ţi fie afectată silueta,acum îţi poţi satisface micile plăceri culinare. Însă nu exagera! Gravideletrebuie să mănânce moderat şi în niciun caz să ţină cure în timpul sarcinii.

Dacă mănânci dublu,te poţi trezi la final de sarcină şi după ce se naşte copilul cu probleme mari de sănătate. Ideal este să te îngraşi în jur de 14 kilograme.

Cu cât depăşeşti mai mult această greutate,cu atât există riscul să apară complicaţii şi la naştere. Mănâncă lactate,fructe,legume,carne slabă,ouă.

Arsurile la stomac,semn că bebe e păros

Majoritatea gravidelor se confruntă cu arsuri la stomacîn sarcină,însă nu toate au copii care s-au născut cu păr. Mulţi s-au nascut chelioşi,deşi „doctorii“ din popor au prezis clar că vor avea păr de codiţe.

Specialiştii spun că arsurile sunt cauzate de refluxul gastric care e facilitat de hormoni,nicidecum de eventualul păr al copilului.

Cu toate acestea,hormonii care declanşează arsurile sunt şi cei responsabili de creşterea părului celui mic.



Recente

Foto 1 Shutterstock 1920x1080 png
Tocanita de varza  Sursa foto shutterstock 2248605665 jpg
e1d0909921f538fdf9efa0d96df44816c2 jpg
e135d47c8ed30af3957617f9a6468e9420 jpg
Placinta cu branza  Sursa foto shutterstock 2417697867 jpg
young woman drinking juice home jpg
Varza calita  Sursa foto shutterstock 1950813991 jpg
CLICKPENTRUFEMEI louis hansel h39GHaRssNo unsplash jpg
carucior lorelli 12 png
e10ab0050a558ac29bbc9a0b83ecf804e0 jpg
Papansi cu dulceata de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1098286757 jpg
CLICKPENTRUFEMEI kowon vn R3KYh1a3xfU unsplash jpg
Chiftele in sos picant  Sursa foto shutterstock 347885708 jpg
Plitele electrice și rolul lor în păstrarea substanțelor nutritive din alimente jpg
Fursecuri nuci cu crema  Sursa foto shutterstock 558061027 jpg
Cuptorul electric aliatul modern care îți schimbă felul în care gătești jpg
femeie iarna jpg
Chiftele in sos dulce acrisor  Sursa foto shutterstock 2266512437 jpg
femeie gateste jpg
young woman drinking juice home jpg