Dezvoltă creativitatea copilului tău!

1 70148 original jpg jpeg

Jocurile copilăriei nu sunt deloc pierdere de timp. Din contră, datorită lor şi cu puţină răbdare reuşeşti să-ţi faci copiii cu fiecare zi mai creativi.

Jocuri cu tempera

Culoarea îi fascinează pe copii. În locul simplelor picturi în acuarelă,propune-i să realizeze colaje,folosind diverse obiecte,cum sunt firele de aţă groasă,petalele şi frunzele de flori,boabele de fasole sau orez,macaroane. Astfel,va observa că acestea au şi o altă utilitate decât cea obişnuită şi vor face pictatul mai amuzant.  

Gândirea se deprinde

Îi dezvolţi creativitatea şi cu ajutorul comparaţiei sau a-l observării detaliilor. Nu e foarte greu să-l faci să te ajute la sortarea hainelor înainte de a le pune la spăla.

Comparaţi culorile,formele şi mărimile lor. Întrebarea este o metodă interactivă foarte bună să-l ajuţi să înveţe. Faceţi la fel şi când mergeţi la cumpărături,cerându-i să facă diferenţa între legume,să aleagă de pe raft un pachet mai mic sau mai mare.

Ajută-l să vadă detalii sau să le simtă când te ajută în bucătărie,cercetând dacă mâncarea este prea dulce,sărată sau acră. Verifică dacă a reţinut detaliile!

Dezvoltă-i limbajul!

La copiii mai mici este important să fie stimulată creativitatea limbajului,deoarece se află la vârsta la care îşi îmbogăţesc vocabularul. În timp ce găteşti,îl poţi ţine ocupat pe cel mic prin jocuri de rime sau de căutare a opusului unui cuvânt. Seara,citeşte-i o poveşti,iar a doua zi propune-i să creeze un alt final sau să rezume istorioara. 

O carte scrisă împreună

Imaginarea unei poveşti este încă una dintre activităţile care dezvoltă creativitatea copilului,mai ales dacă îl ajuţi să o scrie şi o ilustraţi împreună. Cel mai greu i se va părea să găsească eroii poveştii,dar,odată ce îi aminteşti de personajele preferate din desenele animate sau de animale,n-o să-l mai poţi opri.

Întreabă-l cum arată personajele,ce le place să facă,apoi desenaţi sau scrieţi povestea,ilustrând-o cu ajutorul creioanelor colorate sau carioca,folosind sclipici,mărgeluţe,fotografii sau imagini decupate.

Jocul de roluri

Păpuşile sau maşinuţele sunt jucării care n-ar trebuie să lipsească niciunui copil. Şi ele fac parte din acei factori care dezvoltă creativitatea. Cu ajutorul lor se pune în locul mamei sau al tatălui. Ia parte la jocul lui şi cere-i să-ţi dea detalii,să-ţi spună cu ar reacţiona dacă păpuşa ar fi bolnavă sau dacă maşina s-ar strica.

În acelaşi fel îl poţi învăţa practici simple de prim ajutor,reguli de circulaţie şi modul corect de a reacţiona în cazul unui incendiu sau al unui cutremur sau ce să facă atunci când e singur acasă.

Cuburi şi puzzle-uri

Jocurile de compunere şi recompunere cum sunt acelea cu puzzle sau cuburi sunt foarte eficiente pentru copiii mai mari,deoarece îi dau ocazia să observe detalii şi să creeze construcţii stabile. Nu ezita să-l provoci şi la jocuri de memorie,perspicacitate şi logică cum sunt cele de recunoaştere a greşelilor din două imagini în oglindă.

Click! de la femei… ca tine

Sunt bunica unui băieţel de cinci ani. Abia acum,la bătrâneţe,când am mai mult timp pentru copil,am observat cât de multe poate învăţa când îi face plăcere. Poeziile de la grădiniţă le învaţă foarte greu,dar a fost de ajuns să-i citesc doar de două ori câteva poezii cu animale şi peste câteva zile,în timp ce mergeam către grădiniţă,a început să le recite foarte frumos şi legat.

Georgeta Voinea,Buzău



Recente

Idei practice pentru renovarea bucătăriei   spații mici, rezultate mari jpg
Rulada braziliana  Sursa foto shutterstock 192814724 jpg
Cum sa iti pastrezi parul hidratat iarna aceasta jpg
Cum să faci față petelelor dificile de pe plita pe gaz jpg
Rulouri de vinete cu alune  Sursa foto shutterstock 2418362253 jpg
femeie atragatoare tinuta iarna 789305 jpg
Rulada cu gem de capsuni  Sursa foto shutterstock 2387304579 jpg
Salata de vinete  Sursa foto shutterstock 300480098 jpg
Tort festiv alune de padure  Sursa foto shutterstock 2233352429 jpg
OUTFIT 625 1544 62 132 10 size large c v 1 compressed JPG
portrait beautiful woman jpg
e120a11231976f9c92c028516f0f81167b jpg
Tocanita de cartof dulce  Sursa foto shutterstock 2370838917 jpg
Menopauza ÔÇô un subiect prea put╠ªin discutat i╠én Roma╠énia jpg
CLICKPENTRUFEMEI wojtek mich ZGj0 IjgXdo unsplash jpg
Chifle cu gem de caise, Sursa foto shutterstock 2390464819 jpg
Imagine1 (1) jpg
ochelari de soare (8) jpg
Chiftelute de peste  Sursa foto shutterstock 1512309131 jpg
Painici sau conchas mexicane  Sursa foto shutterstock 1063093535 jpg