De ce este important spaţiul personal într-o relaţie

1 75191 original jpg jpeg

Lipsa spaţiului personal într-o relaţie vă poate face mai mult rău decât bine. Dacă crezi că atunci când o să-i spui partenerul că ai nevoie de spaţiu o să-l pierzi, vei vedea că nu este aşa. Acordarea spaţiului personal înseamnă maturizarea relaţiei. 

Iată de ce este nevoie să acorzi spaţiu personal în relaţia de cuplu:

Vă ajută pe amândoi să evoluaţi

Oricât de potriviţi sunteţi, mereu există lucruri care nu sunt pe placul amândurora. Dacă ţie îţi place să escaladezi munţi, s-ar putea ca partenerul să nu vrea s-o facă. Pentru a evita să apară resentimentele în relaţia voastră, permite ca el/ea să facă lucrurile singuri, astfel încât să poată evolua. 

Nu vă puteţi îndeplini toate dorinţele

Oamenii au nevoie de oameni, însă nu întotdeauna reuşeşti să faci faţă nevoilor şi atunci apare fustrarea. Dacă partenerul îţi spune că vrea să-şi petreacă timpul cu prietenii sau cu familia, încearcă să nu reacţionezi negativ. În schimb, acceptă că fiecare om are nevoie şi de alte persoane, aşa cum şi tu ai. Acest lucru nu îţi va diminua valoarea, ci ea va creşte în ochii şi sufletul lui. 

Spaţiul poate contribui la consolidarea încrederii 

Încrederea este unul dintre ingredientele cheie din orice relaţie şi cea care o poate ajuta să dureze o viaţă întreagă. Cu toate acestea, când nu ai încredere în partener, încurajezi nesiguranţa din partea lui. Nu trebuie să fii geloasă. Dedicarea spaţiului personal îi arată că ai încredere în el, pentru că ştii că nu o să facă nimic greşit. 

Vă poate ajuta să preţuiţi timpul pe care-l petreceţi împreună

Are dreptate cel care a spus că excesul de orice nu face bine. Iar excesul şi insistenţa în relaţia de cuplu poate duce la pierderea afecţiunii, pentru că uităm de oamenii cu adevărat importanţi din viaţa voastră. Oferindu-vă spaţiu, veţi avea ocazia să preţuiţi cu adevărat momentele pe care le petreci împreună unul cu celălalt. 

Vedeţi lucrurile din altă perspectivă 

Atunci când în relaţie există probleme şi unul dintre voi simte că este mai bine să faci o pauză, este esenţial ca celălalt să accepte. Astfel, amândoi vei reuşi să vedeţi lucrurile dintr-o altă perspectivă, ceea ce poate duce, în consecinţă, la rezolvarea neplăcerilor. Perspectiva pe care fiecare o va avea poate ajuta la înţelegerea importanţei celeilalte persoane. 

Credit foto: www.stylecraze.com



Recente

bărbat  foto   Shutterstock jpg
5 calitati cuceresc barbatii fara exceptie  Sursa foto shutterstock 1297522150 jpg
shutterstock 791294935 jpg
Prea multe esecuri in dragoste  Scapa de aceste obiceiuri  Sursa foto shutterstock 297583913 jpg
Relatia de cuplu ale acestor nativi se imbunatateste pana pe 27 octombrie  Sursa foto shutterstock 2480625331 jpg
Complimente la care barbatii nu rezista  Sursa foto shutterstock 1841027632 jpg
barbat fericit cadou aniversare 2177432677 jpg
shutterstock 204778261 jpg
shutterstock 1561419991 jpg
shutterstock 2436027337 jpg
Ce este limerenta  Sursa foto shutterstock 2513006111 jpg
shutterstock 1704424849 jpg
5 ponturi pentru o casnicie de durata de stiut la 40 de ani  Sursa foto Pixabay couple 8498864 1280 jpg
shutterstock 2448082283 jpg
Ramaneti amici sau uitati unul de altul dupa separare  Sursa foto shutterstock 2289689669 jpg
Cum recunosti partenerul cactus evitant  Sursa foto shutterstock 2140103645 jpg
shutterstock 2424655849 jpg
shutterstock 2261967525 jpg
cuplu matur  foto   Shutterstock jpg
Inainte de casatorie jpg