Un om mic cu suflet mare
Mariana este o luptătoare, chiar dacă la 22 de ani nu măsoară mai mult de 120 de centimetri. În fiecare zi trece peste durerile pe care le are la fiecare pas ca să-şi îndeplinească visul de o viaţă: să devină medic veterinar.
Mariana Şuiu este o fată veselă şi sociabilă. Munceşte din greu ca să termine facultatea şi să-şi îndeplinească visul:să ajungă medic veterinar.
Are o scolioză severă care îi provoacă dureri puternice în fiecare zi. Totuşi,trece peste ele şi luptă pentru o viaţă normală. Despre ea spune că este ambiţioasă şi sufletistă.
Copilăria în orfelinat
„Viaţa mea nu a fost uşoară“,mărturiseşte Mariana.„Nu mi-am cunoscut niciodată părinţii şi am crescut într-un centru de plasament. Abia acum îmi dau seama cât de greu mi-a fost. Atunci luam lucrurile aşa cum erau. Când eram tristă mă duceam afară şi îngrijeam câinii din curtea orfelinatului. Ei îmi erau prieteni şi-mi dădeau alinarea de care aveam nevoie“.
Când avea 12 ani,a fost mutată într-un centru aparţinând Fundaţiei HOPE World Wide. Aici a reuşit să se transforme dintr-o fetiţă timidă şi închisă în sine în tânăra veselă şi sociabilă de acum. Spune că s-a schimbat pentru că aici a primit dragoste.
Era pentru prima dată în viaţă când cineva se ocupa în mod special de ea şi-i dădea atenţie. Atunci şi-a făcut şi primii prieteni printre copiii de vârsta ei. Aceştia au fost chiar cei pe care i-a antipatizat la început.
Prietenii cei mai buni,căţeii
În noua casă avea o curte mare în care să se joace şi... să adune toţi căţeii năpăstuiţi. Se trezea prima ca să-i hrănească. Mai pleca în lungi plimbări cu bicicleta pe câmp,iar micii ei prieteni o însoţeau. Într-o vreme erau 11-12 câini lângă centru.
„Pentru mine,era o mare bucurie să am grijă de toţi”,spune ea. Dar a avut şi de suferit pentru că,fiind prea mulţi,cei din conducerea casei au decis să eutanasieze unul. Şi atunci a plâns şi a suferit ca după moartea unui prieten.„Când eram clasa a XI-a,una dintre angajatele Centrului m-a luat să locuiesc la ea. Ne înţelegem bine pentru că amândouă Îl iubim pe Dumnezeu".
Vise pe cale de a se împlini
După ce a absolvit liceul,a muncit din greu pentru a-şi îndeplini visul despre care scria în jurnal încă pe când era copil:acela de a deveni medic veterinar.
Spune că ajutând animalele va ajuta şi oamenii care le iubesc. Acum se află la jumătatea drumului:a terminat trei din cei şase ani de facultate. Este fericită că are oameni în jurul ei care o acceptă aşa cum este.
Totuşi,o doare că cei care nu o cunosc îşi bat joc de ea. I se întâmplă frecvent să i se adreseze cuvinte jignitoare pe stradă. Spune că cei care-şi bat joc de ea nu ştiu cum este să treci prin asta zilnic,să simţi privirile celorlalţi aţintite asupra ta. Dar nu judecă pe nimeni şi trece cu vederea aceste incidente. „Mă gândesc că Dumnezeu m-a lăsat să fiu aşa cu un scop. Şi asta îmi dă încredere să merg mai departe”,spune Mariana.
Dorinţa ei cea mai mare este să-şi cunoască mama şi să aibă o relaţie bună cu ea,dar crede că pentru acest vis este nevoie de timp şi răbdare. O altă dorinţă pentru viitor este să îşi întemeieze propria familie.
