Află secretul fericirii în 2!

1 54273 original jpg jpeg

Crezi că dacă ai slăbi ai fi mai fericită? Ei bine, un studiu recent te asigură că e suficient să fii mai slabă decât partenerul tău, pentru a-ţi asigura fericirea. Aşa să fie?

Într-un cuplu fericit,femeia are indicele de masă corporală (IMC) mai mic decât al bărbatului. Acesta este rezultatul unui studiu realizat de Universitatea Tennessee. Pentru a ajunge la incredibila concluzie a fost nevoie de patru ani de cercetări. Într-un final,s-a demonstrat că totul ţine de greutate,informează dailymail.co.uk.

169 de cupluri căsătorite,cu vârste care nu depăşesc 35 de ani,au participat la realizarea studiului. Ei au completat câte un chestionar la fiecare şase luni,pe durata a nici mai mult nici mai puţin de patru ani. Şi aşa au ajuns cercetătorii la concluzia că bărbaţii cu un IMC mai mare sunt mai fericiţi decât ceilalţi. Asta în timp ce femeile cu in indice de masă corporală mai mic decât al partenerilor de viaţă erau mai fericite decât cele cu o greutate cel puţin egală cu cea a soţilor.  

“Mesajul minunat ce reiese din studiul nostru este acesta:femeile de toate dimensiunile pot fi fericite în relaţiile lor dacă au un partener potrivit. Greutatea relativă este aceea care contează,nu greutatea absolută. Ele nu trebuie să fie mici şi slabe.O altă idee este aceea că atractivitatea şi greutatea sunt mai importante pentru bărbaţi. Acesta ar putea fi motivul pentru care vedem acest lucru la începutul căsătoriei la bărbaţi,iar insatisfacţia lor ar putea afecta în timp satisfacţia soţiilor lor", a declarat cercetătoarea Andrea Meltzer, coordonatoarea studiului.

Aşadar, experţii au căzut de acord: cuplurile sunt mai fericite, atunci când bărbaţii sunt "mai puternici într-un mod benign".

"Vestea cea bună este că există multe aspecte care simbolizează puterea,pentru bărbaţi",spune Susan Heitler,specialist în terapia de cuplu. Ea crede că aceste aspecte sunt:salariul,inteligenţa,nivelul educaţional,înălţimea şi greutatea.

Cum afli indicele de masă corporală? Calculezi raportul dintre greutate şi pătratul înălţimii. Dacă ai un IMC sub 18,eşti considerată slabă. IMC-ul cuprins între 18 şi 25 arată o greutate normală,cel între 25,1 şi 30 este pentru persoane supraponderale,iar un IMC peste valoarea de 30 deja înseamnă obezitate. Indicele de masă corporală a fost inventat de statisticianul Adolphe Quetelet,în secolul XIX,şi e utilizat pentru a determina dacă o persoană este supraponderală sau obeză.



Recente

clickpentrufemei ro   Mocasinii de damă – un ghid pentru crearea unei ținute elegante png
1772195181 GSlR png
Supa frantuzeasca de ceapa  Sursa foto shutterstock 2079346624 jpg
Fursecuri cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2308343029 jpg
femeie se relaxeaza duminica acasa 5427102 jpg
Cheesecake cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2292523711 jpg
Supa bulgareasca  Sursa foto shutterstock 679786756 jpg
shutterstock 2367972909 jpg
shoes w clickpentrufemei jpg
mancare pisici 1   doctorulgradinii ro png
portrait tired young businesswoman sitting table with laptop computer while holding cup coffee sleeping cafe jpg
rutina de ingrijire zilnica ghid practic jpg
close up modern cozy kitchen white brown colors with stuff cooker decorative fir tree branches christmas decorations jpg
Trufe cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2141596615 jpg
ghidul femeii sofisticate cum iti construiesti o imagine originala jpg
Ce ținute elegante poți purta la un botez sau cununie în 2026 alegeri inspirate pentru momente speciale jpg
clickpentrufemei ro pexels rdne 6182559 jpg
waitress preparing cake jpg
cum transformi diminetile in momente de rasfat autentic jpg
Sarmale de post  Sursa foto shutterstock 1922971265 jpg