Greşeli pe care le fac proaspeţii părinţi

1 85162 original jpg jpeg

Mulţi dintre cei care devin părinţi au reacţii exagerate când îşi cresc copiii. Astfel, chiar în primul an de viaţă al micuţului, proaspeţii părinţi depun eforturi mari. Acestea, însă, pot afecta în mod negativ dezvoltarea copilului.

Ţin sugarul în poziţie verticală

Până la vârsta trei luni, musculatura unui bebeluş nu este suficient de dezvoltată încât să susţină greutatea corpului. De aceea, medicii recomandă ca micuţul să fie ţinut, plimbat şi legănat în poziţie orizontală sau fetală. Îl poţi scoate la plimbare cu un sistem de purtare adecvat vârstei, care de obicei îi permite micuţului să stea în poziţie fetală.

Pun bebeluşul între perne

Specialiştii atrag atenţia că această metodă nu-l va face pe copil să stea mai repede în fund, dimpotrivă, îi va crea probleme cu coloana vertebrală. Mulţi părinţi îşi pun copilul să stea între perne pentru a-l obişnui cu poziţia şezut. Între cinci şi opt luni, copilul va învăţa să stea în fund, singur, fără a fi obligat.

Trezesc copilul în timpul nopţii, pentru a-i da să mănânce

Deşi recomandările generale sunt de obicei de a nu lăsa nou-născutul să doarmă mai mult de 3-4 ore fără să fie hrănit, nu este necesară trezirea completă a acestuia, pentru a fi alăptat. Micuţul poate fi alimentat şi în timp ce doarme.

Îl forţează să meargă în picioare

Motivul pentru care nu e sănătos să aplici această metodă este simplu: forţând copilul să stea într-o poziţie verticală pentru mult timp, greutatea corpului va apăsa pe bazin, iar bazinul va apăsa pe capul femurului, riscând să se producă o necroză de cap femoral, altfel spus, să moară ţesutul. Pentru stimularea mersului, se recomandă pătuţurile cu grilaj – micuţul poate exersa ridicatul în picioare atunci când este pregătit.

Ştiai că…

perioada în care un copil învaţă să meargă în picioare este cuprinsă între 12 luni şi un an şi patru luni? Dacă micuţul nu reuşeşte să meargă până la un an şi jumătate, atunci trebuie să consulţi un specialist.

Sursă imagine: Mamanpourlavie.com



Recente

Minitarte cu stafide si nuci  Sursa foto shutterstock 2102404258 jpg
woman with eating disorder trying eat healthy jpg
craciunite 4 jpg
Tocanita cu linte si dovleac  Sursa foto shutterstock 1521090608 jpg
young woman home clothes sitting sofa use spray nose jpg
woman happy winter park jpg
Tarta cu ciocolata  Sursa foto shutterstock 2393286455 jpg
ramai confortabila ramai eleganta tendinte obligatorii in materie de incaltaminte de iarna pentru femei jpg
femeie eleganta sarbatori craciun 17597 jpg
Supa cu afumatura  Sursa foto shutterstock 1780012733 jpg
Rulada gem de caise  Sursa foto shutterstock 2076683032 jpg
CLICKPENTRUFEMEI amanda vick ohWf6YuzOQk unsplash jpg
Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg
7e1f67ad18e7a1162149c30d2c7eab02 png
Imagine1 png
Rulada cu gem de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1744930400 jpg
femeie care se da cu parfum jpg
young woman with christmas present by christmas tree (1) jpg
trucuri pentru machiajul ochilor rezistent jpg