Sfaturi ca să rămâi însărcinată

1 55331 original jpg jpeg

Eşti în căutarea unei modalităţi de a rămâne gravidă? Asta înseamnă că fie te afli la început, fie că ai încercat deja de câteva ori până în prezent. Dacă te afli printre cele care încearcă încă să facă un bebe, iată câteva repere de ajutor!

Mulţi oameni cred că pentru a rămâne însărcinată trebuie doar să ai parte de mult sex şi că roadele nu vor întârzia să apară. În esenţă,perioada în care o femeie este fertilă,este limitată şi chiar şi în cele mai bune condiţii,ai doar o şansă de 25% pentru a rămâne gravidă în fiecare lună.

Atunci când te gândeşti să rămâi însărcinată,cel mai important lucru îl reprezintă sincronizarea. Acesta este factorul cel mai critic şi totuşi multe femei îl înţeleg cum nu se poate mai greşit.

O parte a problemei o constituie faptul că femeile ovulează în ziua a 14-a a ciclului lor,iar acest mit se naşte de obicei din impresia eronată,potrivit căreia toate femeile ar avea un ciclu „impecabil”,de 28 de zile şi că ovulaţia se „întâmplă”  fix la mijlocul acestor zile.  Adevărul este altul,evident! Multe femei au,cicluri mult mai scurte sau mai lungi decât atât şi nu ovulează neapărat în punctul de mijloc.

De aceea,este fundamental pentru tine să ajungi să-ţi cunoşti corpul suficient de bine încât să-ţi dai seama de momentul în care eşti la ovulaţie. Ţine cont totuşi,de faptul că acesta se poate schimba de la lună la lună.

Una dintre cele mai bune metode de a rămâne însărcinată este să determini,cu aproximaţie, lună de lună,data la care se produce ovulaţia. Poţi începe prin a-ţi determina temperatura bazală,timp de câteva luni şi întocmind un grafic de temperatură,în fiecare dimineaţă. Cu ajutorul acestui tabel,vei putea ştii cu aproximaţie când te afli la ovulaţie.

Este important de menţionat că pentru a rămâne însărcinată trebuie să te asiguri că sperma este "în aşteptare",înainte ca ovulul să fie eliberat. Spermatozoizii pot trăi timp de 3-5 zile în interiorul vaginului, însă ovulul  trăieşte între 12 şi 24 de ore. Deci,pentru o şansă mai mare de a concepe,este bine să ai activitate sexuală timp de câteva zile înainte de ovulaţie,dar şi în ziua acesteia.

Utilizând kituri de testare a ovulaţiei,vei avea o certitudine şi mai mare asupra perioadei fertile. De obicei,testul anticipează ovulaţia cu 36 de ore înainte,deci este important să ai activitate sexuală începând cu ziua respectivă,dar şi în cele următoare,până când temperatura va indica faptul că ai ovulat.

Fiind conştientă de data la care ovuleazi şi sincronizând acest aspect cu acte sexuale repetate,creşti şansele de a rămâne însărcinată mai repede!