Atenţie la problemele colonului!

1 63228 original jpg jpeg

Conform cercetătorilor în medicină “Corpul vostru este un templu pentru ca spiritul şi emoţiile să găsească un echilibru în plan fizic, dar acesta trebuie să fie sănătos pentru a putea obţine acest echilibru. Sănătatea corpului este oferită de un ansamblu uimitor de organe denumit tractul digestiv.

Acesta porneşte de la gură,trece prin esofag,stomac şi apoi în intestinul subţire,care este lung de 7-8 m. Este o cale destul de lungă pentru alimente. Totul trebuie să fie digerat la momentul oportun. Procesul alimentaţiei şi digestiei este o operă de artă,simplă şi eficientă.”

“Alimentaţia defectuoasă produce corpului dvs. daune şi chiar dezastre,eliminând orice disciplină. Majoritatea oamenilor sunt conştienţi doar de primii paşi ai acestui proces,sunt conştienţi doar de gustul şi textura alimentului de la gură până în gât. Astfel,avem 2 paşi de bunăstare,urmaţi de alţi zece de suferinţă”.

Copiii aleargă toată ziua şi aproape că nu obosesc niciodată. De unde credeţi că au atâta energie?Da, sunt tineri,dar cel mai important,nu au toxine în corp. Nu au 40 de ani sau mai mult de absorbţie a toxinelor care migrează din reziduurile fecale stagnante din intestinul gros poluând sângele,limfa,organele şi celulele ţesuturilor.

Află de AICI la ce alte simptome trebuie să fii atentă!



Recente

shutterstock 2581336237 jpg
Choux uri cu frisca si capsuni  Sursa foto shutterstock 2017598543 jpg
shutterstock 2062779884 jpg
Peste pane cu bere  Sursa foto shutterstock 178185473 jpg
shutterstock 2471287099 jpg
shutterstock 2088920074 jpg
Prajitura cu frisca si biscuiti  Sursa foto shutterstock 378077170 jpg
Crochete de cartofi cu mozzarella  Sursa foto shutterstock 1295330584 jpg
Poza de cover  Cum sa creezi un colt de poveste cu ajutorul magnoliilor  Sfaturi si recomandari practice Magnolie, flori, casa, curte, gradina jpg
Istoria brățărilor de gleznă De la simboluri sacre la accesorii moderne jpg
5 greseli de evitat in rutina de ingrijire a fetei jpg
Prajitura Semla  shutterstock 1653371791 jpg
shutterstock 2108259377 jpg
clickpentrufemei ro (21) jpg
Piure de cartofi dulci  Sursa foto shutterstock 1066526543 jpg
Prajitura musuroi de cartita  Sursa foto shutterstock 2247142895 jpg
shutterstock 2589962907 jpg
muscate 1 png
Cartofi dulci cu ierburi aromatice  Sursa foto shutterstock 2242194495 jpg
Palatul Buckingham  foto   Shutterstock jpg