Deodorantele naturale, soluţia împotriva transpiraţiei

1 69933 original jpg jpeg

Deodorantele din comerţ pot fi periculoase pentru sănătate deoarece conţin substanţe chimice care sunt absorbite rapid de piele. Există însă şi soluţii naturale, la fel de eficiente, făcute acasă din ingrediente disponibile în magazinele cu produse naturiste sau de profil.

Pentru axile

Acest deodorant absoarbe umezeala,având un parfum plăcut şi discret. Are o consistenţă asemănătoare deodorantelor solide,fiind preparat doar din ingrediente naturale.

Ai nevoie de:3 linguri ulei de cocos,2 linguri unt de shea,3 linguri bicarbonat de sodiu,2 linguri amidon şi5 picături ulei esenţial de lavandă sau de portocale. Amesteci pe baie de aburi untul de shea şi uleiul de cocos până se topesc şi se omogenizează. Dai deoparte şi încorporezi amidonul şi bicarbonatul de sodiu. La final,pui uleiul esenţial. Îl poţi turna într-un recipient gol de la deodorant,pentru a fi mai uşor de aplicat,sau îl păstrezi în borcan. În acest caz,ia puţin deodorant în mână şi aplică-l la axile,după ce s-a înmuiat. Aşteaptă câteva minute înainte să te îmbraci,pentru a nu păta hainele.

Pentru picioare

În zilele caniculare întreg corpul are nevoie de protecţie împotriva transpiraţiei excesive. Ca să ai parte de prospeţime de durată,îţi poti face un deodorant spray,care poate fi aplicat pe gât,braţe sau picioare.

Ai nevoie de:120 ml ulei de magneziu şi 15 picături din uleiul esenţial preferat. Este de preferat să nu alegi un ulei cu miros puternic,deoarece va fi prea îmbătător în zilele calde. Combini uleiul de magneziu cu cel esenţial,agiţi şi torni amestecul într-o sticlă cu pulverizator. Aplici pe corp şi aştepţi până se usucă,apoi te îmbraci.

Pentru corp

Un deodorant natural foarte eficient este crema cu unt de mango.

Ai nevoie de:2 linguri ulei de cocos nerafinat,150 g făină de maranta,6 linguri unt de mango,4 linguri praf de copt,10 picături ulei de lămâie. Amesteci ingredientele uscate şi le încorporezi peste uleiul de cocos şi untul de mango,topite pe baie de aburi. Dai deoparte şi adaugi uleiul de lămâie. Soluţia oîntinzi pe corp dimineaţa,în strat subţire,cu mişcări circulare.

Cât costă ingredientele

200 g ulei de cocos-15 lei

200 g unt de shea-9 lei

50 ml ulei de magneziu-5 lei

100 g unt de mango-9 lei

250 g făină de maranta-23 lei



Recente

femeie crema de soare 4153623 jpg
Fursecuri cu caramel sarat  Sursa foto shutterstock 2412243033 jpg
1773300704 asu2 jpg
1773226145 CNpn png
Cioraba de vacuta  Sursa foto shutterstock 153403229 jpg
4s1a a39m 231019 jpg
Dr  Cristina Sas png
Fursecuri cu portocale si ciocolata  Sursa foto shutterstock 2574941421 jpg
clickpentrufemei ro pexels jakubzerdzicki 31918436 jpg
Supa gulas  Sursa foto shutterstock 221586598 jpg
clinica stomatologica copii 2 jpg
medium shot couple cooking together jpg
femeie pe balcon la cafea 2316 jpg
femeie in bucatarie jpg
Fursecuri cu dulceata de lapte  Sursa foto shutterstock 2490734209 jpg
Supa cremoasa de pui cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 2532715495 jpg
cute dog playing with toilet paper high angle jpg
Budinca cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2450689863 jpg
Mobilier de grădină   soluții inteligente pentru spații mici jpg
Ciorba de perisoare  Sursa foto shutterstock 616137923 jpg