Tinctura miraculoasă de tescovină, elixirul tinereţii şi antidotul perfect pentru cancer!

1 85093 original jpg jpeg

Tescovina, căreia în popor i se mai spune şi boască sau boştină şi care reprezintă acele resturi de pulpă, sâmburi şi coji de struguri rămase după prepararea vinului. De 7 ori mai bogată în antioxidanţi decât vinul, tescovina este de fapt preparatul medicinal principal din struguri, şi nu mustul sau vinul. Conform oamenilor de stiinta, cea mai mare mare cantitate resveratrol se afla in coaja si samburii strugurilor rosii sau negri, adica in tescovină.

Conform oamenilor de ştiinţă, cea mai mare mare cantitate resveratrol se află în coajă şi samburii strugurilor roşii sau negri, adică în tescovina.

Mod de preparare tinctura de tescovina:

– 20g de tescovina uscată

– 100ml de alcool alimentar de 70 de grade

Cei mai indicaţi sunt strugurii roşii sau negri, recoltaţi din hibrizii producători, având în vedere că aceştia sunt mai rezistenţi la boli şi la dău­nători şi nu sunt necesare, în timpul vegetaţiei, trata­mente fitosanitare pentru combaterea acestora, că la soiurile nobile, deoarece aceste fungicide şi pesticide au remanenţă (rămân) în coajă strugurilor.

La circa o săptămâna de la zdrobirea boabelor de struguri, mustul se separă de tescovina. Se obţine o treime de tescovina şi restul must. Pentru a o usca, tescovina se întinde într-un strat subţire într-o camera bine aerisită. Pentru deshidratarea completă ai nevoie de două -trei săptămâni. În tot acest timp, tescovina se întoarce pe toate părţile. Este gata când rămăşiţele arată că nişte fructe confiate. La final, se trece printr-o sită mare pentru a înlătura smaburii. Pulberea astfel obţinută se păstrează în săculeţi de pânză. 

Pentru a prepară tinctura, tescovina se pune într-o borcan şi pestea ea se toarnă alcoolul. Se închide ermetic cu filet şi se lasă 10 zile la macerat. Borcanul se agită de 3-4 ori pe zi. După acest timp, se strecoară şi se mai lasă la limezit 6 zile în frigider. După decantare, se mai strecoară încă o dată şi se păstrează în sticluţe mici. 

Mod de administrare

Se iau 20-30 de picături de tinctura de tescovina, de două-trei ori pe zi, înainte de mese. Acestea trebuie diluate cu puţină apă. Tratamentul durează două-trei săptămâni şi se poate relua după o săptămâna de pauză.

Beneficii tescovină

Consumul de tescovină stimulează sistemul imunitar să atace celule tumorale, împiedicându-le să se dezvolte. În cazul bolnavilor de cancer, tescovina ajută corpul să elimine celulele canceroase, întărindu-le totodată pe cele sănătoase. 

– previne cancerul şi formarea tumorilor

– ne protejează de bolile cronice

– încetineşte procesul de imbratranire şi apariţia bolilor bătrâneţii

– întăreşte vederea

– reglează colesterolul

– previne accidentul vascular

– lupta împotriva osteoporozei şi reumatismului

– stimulează sistemul imunitar să atace celulele tumorale

– la bolnavii de cancer, tescovina ajută corpul să elimine celulele canceroase

– energizează organismul

– fluidizează sângele

– previne formarea cheagurilor de sânge

Sursă: frunza-verde.ro



Recente

Tort cu caramel si curmale  Sursa foto shutterstock 1253436871 jpg
CLICKPENTRUFEMEI RO spacejoy XM miHibz64 unsplash jpg
set bijuterii jpg
9808 jpg
Supa rece cu iaurt  Sursa foto shutterstock 52914679 jpg
Prajiturele cu gris  Sursa foto shutterstock 2582351511 jpg
pantofi cu toc cum sa alegi inaltimea potrivita fara a renunta la confort si stil jpg
Bruschete cu feta si rosii  Sursa foto shutterstock 710944210 jpg
little children using new technologies jpg
Budinca cu orez si stafide  Sursa fogto shutterstock 2375644625 jpg
Rulada de pui cu parmezan  Sursa foto shutterstock 1086425381 jpg
clickpentrufemei ro (1) jpg
Briose cu ciocolata si orez expandat  Sursa foto shutterstock 2227833871 jpg
Capusa piele jpg
Supa rece  Sursa foto shutterstock 2573808521 jpg
Cheesecake cu cafea si ciocolata  Sursa foto shutterstock 1005893962 jpg
Salata sfecla  Sursa foto shutterstock 2411451133 jpg
Cum arată pielea după trei zile în apa Mării Moarte a Transilvaniei png
64 65 shutterstock 1071371528 jpg
digital lavender interior design jpg