Proteinele, necesare pentru sănătate

1 80080 original jpg jpeg

Proteina. Cărămida de bază a musculaturii şi a organelor noastre. E de vitală importanţă pentru sănătatea generală a organismului. Dar care e diferenţa dintre cele două tipuri de proteină – cea animală şi cea vegetală?

Dacă eşti carnivor, fii un carnivor responsabil

Adică cum adică? Păi asta vine aşa. Se întreabă foarte multă lume care tip de proteină este mai bun, cel animal sau cel vegetal. Problema nu se pune astfel, problema se pune dacă îţi iei suficientă proteină din dieta ta zilnică. Din punct de vedere nutriţional, carnea e o sursă excelentă de proteină. Un muşchi de vită de 90 de grame are 20 de grame de proteine şi 275 de calorii. Ca să obţii 20 de grame de proteină din plante, ar trebui să mănânci zilnic două căni jumate de quinoa (555 de calorii) sau 100 de grame de alune (576 de calorii).

Dacă eşti vegetariană, include o sursă de proteină la fiecare masă, inclusiv la gustări

Acum mulţi ani, subiectul preferat al majorităţii era cum reuşesc vegetarienii şi veganii să-şi ia proteinele necesare şi cum reuşesc să facă anumite combinaţii alimentare care să le asigure necesarul zilnic de proteine. Acum, subiectul este redundant. Atâta vreme cât ai o sursă de proteine (fie ea şi vegetală), eşti în regulă. Fiecare dumicat contează, aşa că încearcă să ai sursă de proteine la fiecare masă, chiar şi la gustărele.

Gândeşte-te la suplimentele cu praf proteic

Cei care au dietă vegetariană, trebuie să suplimenteze cu praf proteic. Omnivorii îşi pot asigura proteina dintr-o bucăţică de carne mare cât palma lor. Sportivii de performanţă şi chiar şi cei care fac sport mai intens, fără să fie profesionişti, au nevoie de o sursă la îndemână de proteină, iar acesta e praful proteic. Trebuie să reţinem că atât proteina de bază animală, cât şi cea de bază vegetală sunt foarte bune pentru organism. Din nou, problema e să ne asigurăm că ne procurăm suficiente proteine.

Nu uita băuturile!

Pentru cei cu activitate susţinută, fie fizică, fie intelectuală, de folos sunt şi băuturile proteice. Foarte bune sunt laptele din soia, migdale sau alune. Chiar şi laptele de vacă e bun, pentru cei care nu au intoleranţă la lactoză.

sursa foto: nltraining.com



Recente

Minitarte cu stafide si nuci  Sursa foto shutterstock 2102404258 jpg
woman with eating disorder trying eat healthy jpg
craciunite 4 jpg
Tocanita cu linte si dovleac  Sursa foto shutterstock 1521090608 jpg
young woman home clothes sitting sofa use spray nose jpg
woman happy winter park jpg
Tarta cu ciocolata  Sursa foto shutterstock 2393286455 jpg
ramai confortabila ramai eleganta tendinte obligatorii in materie de incaltaminte de iarna pentru femei jpg
femeie eleganta sarbatori craciun 17597 jpg
Supa cu afumatura  Sursa foto shutterstock 1780012733 jpg
Rulada gem de caise  Sursa foto shutterstock 2076683032 jpg
CLICKPENTRUFEMEI amanda vick ohWf6YuzOQk unsplash jpg
Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg
7e1f67ad18e7a1162149c30d2c7eab02 png
Imagine1 png
Rulada cu gem de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1744930400 jpg
femeie care se da cu parfum jpg
young woman with christmas present by christmas tree (1) jpg
trucuri pentru machiajul ochilor rezistent jpg