Semnificaţii ale Postului Învierii Domnului

1 61730 original jpg jpeg

Cu 48 de zile înainte de sărbătoarea pascală, creştinii încep să-şi cureţe sufletul de păcate, iar din acest motiv postul nu este doar un prilej de a renunţa la mâncărurile de dulce, ci şi un moment de reflecţie şi căinţă.

Acest moment religios a început de pe 23 februarie şi se termină în Sâmbăta Mare,pe 11 aprilie. El aminteşte de postul ţinut de Iisus Hristos,înainte să înceapă să propovăduiască cuvântul Domnului pe pământ. De aici vine denumirea de Păresimi (de la latinescul quadragesima-în traducere patruzecimi) sau Patruzecime. Spre deosebire de Postul Naşterii Domnului,acesta este mult mai aspru,fără multe zile de dezlegare la peşte,fiind ca o rememorare a suferinţelor îndurate de Mântuitor pe drumul Golgotei şi pe Cruce,din dorinţa de a izbăvi prin moartea sa păcatele oamenilor.

Postul,  prilej de izbăvinţă

La sfârşitul secolului al III-lea,Postul Învierii a fost împărţit în două perioade distincte.Postul Păresimilor sau Postul Prepascal (ţine până la Duminica Floriilor),cu o durată de 40 de zile,şi Postul Paştilor sau Postul Pascal (din Duminica Floriilor până la cea a Învierii). Cifra de 40 are semnificaţie biblică,fiind numărul de zile şi nopţi cât a ţinut potopul,adică de cât a fost nevoie ca oamenii să-şi spele păcatele. De asemenea,poporul lui Israel a trebuit să mănânce mană 40 de ani în deşert până a reuşit să pună piciorul pe Pământul Făgăduinţei. Anul acesta,zilele în care este dezlegare la peşte sunt de Buna Vestire,adică pe 25 martie,şi cu ocazia Intrării Domnului în Ierusalim,în Duminica Floriilor,adică pe 5 aprilie.

Se fac slujbe speciale

În această perioadă se săvârşesc slujbe şi ritualuri liturgice  speciale,specifice Postului Paştelui. În săptămâna a cincea de post,miercurea şi vinerea au loc deniile. Cuvântul „denieʺ vine de la slavonul „vdenieʺ şi înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă. Aceste slujbe se continuă şi în fiecare seară din Săptămâna Patimilor,cele mai importante fiind cele de joi şi vineri seara,cunoscute ca denia mică şi denia mare.

Obiceiuri păstrate cu sfinţenie

În unele  locuri se mai păstrează încă tradiţia ca gospodinele să opărească vasele şi să spele toate rufele din casă înainte de începerea postului,pentru a înlătura orice urmă de mâncare de dulceşi pentru a se pregăti de învierea Domnului cu veşminte curate. În această perioadă sunt interzise şi petrecerile. Postul Paştilor este ţinut şi de creştinii romano-catolici,însă pentru ei a început de miercuri,numită şi a Cenuşii.



Recente

find the third cat jpg
shutterstock 1310620391 jpg
femeie care picteaza jpg
shutterstock 2253537285 jpg
shutterstock 2269877129 jpg
shutterstock 2377547251 jpg
roblox jpg
caine test iluzie jpg
shutterstock 1917555536 jpg
shutterstock 2409568293 jpg
shutterstock 1917189239 jpg
shutterstock 647849362 jpg
shutterstock 1095270347 jpg
shutterstock 1742654276 jpg
cuplu face calcule 2229856785 jpg
clickpentrufemei ro (19) jpg
Semne ca iti neglijezi sanatatea mintala  Sursa foto shutterstock 2200959479 jpg
shutterstock 1292534521 jpg
shutterstock 551342416 jpg
shutterstock 1010662003 jpg