Cele mai rezistente flori de cameră. TOP 7 plante pline de viaţă

cele mai rezistente flori de cameră jpeg

Au flori spectaculoase şi nu necesită îngrijiri speciale. Unele dintre ele pot fi udate o dată pe săptămână, va chiar şi de două ori pe lună, fără să-şi piardă din vitalitate. Iată care sunt cele mai rezistente flori de cameră.

Când eram copil,una dintre sarcinile mele în casă era să ud florile. Îmi amintesc şi acum cu câtă blândeţe îngrijea mama plantele de interior. Iubea să îşi petreacă timpul printre ele,să le cureţe,să le ude,ba chiar să le vorbească,pentru a creşte mai frumos. Nu ştiu ce le spunea,dar întotdeauna erau minunate. Eu nu prea le acordam atenţie,ba chiar mă gândeam să îi fac cadou mamei flori mai rezistente,care să mă scape de permanenta grijă a irigării lor. 

1. Cele mai rezistente flori de cameră - Orhideea se mulţumeşte cu puţin

b9bde0c3c8b5997d4bf607093162ef8e jpg jpeg

Orhideea Phalaenopsis s-a obişnuit cu puţină apă. Floarea s-a acomodat cu lumina slabă care răzbate de sub frunzişulpădurilortropicale asiatice şi s-a obişnuit cu o climă temperată. Petalele ei multicolore îţi vor înveseli imediat fiecare colţ al casei.  Este nevoie să o uzi o dată pe săptămână sau chiar o dată la 10 zile.

2. Begonia,uşor de îngrijit

1c3baa9137c8a3ede29753a3aead811b jpg jpeg

Pe lista cu cele mai rezistente flori de cameră trebuie trecută şi begonia.

Pe cât sunt de frumoase,pe atât de uşor de îngrijit. Begoniile înfloresc tot anul,iubesc umiditatea şi căldura soarelui. Udă-le de două ori pe săptămână şi ţine-le în ghivece care să le asigure un drenaj corespunzător.

3. Cele mai rezistente flori de cameră - Crinul păcii,armonie verde 

0805404547643b11c85dd7a29b93cd3f jpg jpeg

Îţi plac florile de cameră care rămân tot timpul verzi? Atunci Crinul păcii este perfect pentru tine. Cunoscut şi sub numele de Fericirea Femeilor,se crede că aduce armonie în casă,bunăstare şi... mulţi copii. Se întreţine foarte uşor şi are nevoie de apădoar atunci când i se usucă pâmântul. Nu are nevoie de multă lumină,aşa că îl poţi ţine într-un loc umbrit.

4. Coroana de spini suportă seceta

Cu numele ştiinţific de Euphorbia milii,această floare originară din Madagascar nu este mare amatoare de apă,deci o poţi uda chiar şi de două ori pe lună. Trebuie să ai grijă să nu te înţepi în spinii care-i împodobesc tulpina,însă te vei bucura de flori tot timpul anului.

5. Cele mai rezistente flori de cameră - Crăciuniţa,nepretenţioasă

eaeeb8d8df1d3bcc0f6123fd0d78650f jpg jpeg

Crăciuniţa nu e pretenţioasă nici cu lumina,nici cu apa. Ţine-o într-un loc semiumbrit şi pune-i apă doar atunci când i se usucă pâmântul. În apropierea Crăciunului,frunzele din vârf îşi schimbă culoarea în nuanţe de roşu sau alb.

6. Populara muşcată

b823b5d978ff8da6ff34cc7fe860041d jpg jpeg

Originară din Africa de Sud,muşcata este una dintre cele mai populare flori de apartament şi poate colora orice balcon sau terasă. Nu este pretenţioasă şi se adaptează în aproape orice condiţii. Dacă te-ai decis să îţi înveseleşti balconul sau orice alt loc scăldat de soare,atunci muşcata este cea mai buna opţiune. O poţi uda de 2-3 ori pe săptămână iar frumuseţea ei va încânta privirile oricui îţi calcă pragul.

7. Cele mai rezistente flori de cameră - Violeta africană înfloreşte tot anul

11a80b453f72135d6d9989ce03376f3d jpg jpeg

Frunzele ei catifelate şi florile colorate îţi vor înfrumuseţa casa. Violeta africană este o plantă extrem de frumoasă şi foarte uşor de îngrijit. Înfloreşte tot anul dacă o păstrezi la temperatura camerei,de 20-22 ºC,fără să îi schimbi locul. Preferă spaţiile luminoase,dar nu razele directe ale soarelui. O îngrijeşti îndepărtându-i frunzele şi florile uscate şi o uzi o dată la două săptămâni.



Recente

Cum alegi oja semipermanentă potrivită și cum se întreține corect jpg
Cum stii daca te ingrasi din cauza tiroidei  Sursa foto shutterstock 332045699 jpg
Caderea parului are legatura cu menopauza  Sursa foto shutterstock 2189042279 jpg
Prajitura cu biscuiti si crema de zahar caramelizat  Sursa foto shutterstock 268179653 jpg
O scriitoare britanica a alergat 30 de minute pe zi  Ce efecte a observat  Sursa foto shutterstock 136301591 jpg
Cozonac Con jpg
Salata caprese Sursa foto shutterstock 2081011198 jpg
cum sa alegi bijuteriile jpg
5 lucruri pe care sa le faci dupa ce ai aflat ca esti insarcinata jpg
faza de platou in procesul de slabire jpg
Sendvisuri de biscuiti cu crema de nuca  Sursa foto shutterstock 1035678472 jpg
clickpentrufemei ro jpg
ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg