Tot ce nu ştiai despre familia regală britanică: 10 lucruri şi reguli surprinzătoare
În ultimele decenii, familia regală britanică a devenit mult mai apropiată de oamenii de rând. Membrii Casei Regale participă la numeroase evenimente şi acţiuni caritabile, merg în mijlocul oamenilor, îi îmbrăţisează sau poartă haine de la marii retaileri de îmbrăcăminte. Asta nu înseamnă că nu au în continuare un set de reguli pe care le respectă cu stricteţe, dar şi privilegii la care unii pot doar visa.
1. Şi pentru că regulile sunt făcute ca să fie încălcate, una dintre ele este adeseori nesocotită. În caz nu faci, la rândul tău, parte dintr-o familie regală, nu ai voie să-i atingi pe membrii Casei Regale a Marii Britanii, dacă nu fac ei mai întâi acest gest. De la şefi de state, la celebrităţi şi oameni obişbuiţi, nimeni nu a mai ţinut cont de acest lucru de mulţi ani.
Regina Elisabeta a II-a, salutând-ul pe actorul Peter O'Toole
2. Cum ar fi însă să vorbim despre şofatul fără permis de conducere? Ei bine, Regina Marii Britanii are acest privilegiu. Ea nu a susţinut niciodată un examen auto şi nu are permis. De altfel, este singura persoană din Regatul Unit care are voie să şofeze fără permis. Asta nu înseamnă că nu ştie să conducă, iar în timpul celui de-al doilea Război Mondial a fost chiar şofer pe ambulanţă.
3. Fie că vorbim de o recepţie oficială, fie că este vorba despre o masă în familie, atunci când Regina Elisabeta a iI-a se opreşte din mâncat, toată lumea trebuie să o facă. Această regulă se aplică tuturor invitaţilor, dar şi membrilor familiei regale. Totodată, nimeni nu are voie să se aşeze la masă înaintea ei şi nimeni nu poate începe să mănânce înainte să înceapă regina. Această regulă nu este niciodată încălcată!
4. Chiar dacă unele reguli sunt vechi de sute de ani – precum următoarea – ele sunt în continuare respectate. Suverana britanică nu mănâncă niciodată fructe de mare, pentru a evita toxiinfecţia alimentară. În trecut, regula se aplica întregii familii regale, însă în ziua de azi se pare că doar regina mai ţine cont de ea.
5. Regina nu a votat niciodată, iar asta pentru că trebuie să rămână neutră din punct de vedere politic, aşa cum prevede Constituţia. Ceilalţi membri ai familiei regale au drept de vot, dar a devenit o „tradiţie“ să nu o facă nici ei.
6. Regina are 2 zile de naştere, cea reală, pe 21 aprile, când suverana petrece într-un cadru restrâns, alături de familie. Ziua oficială este celebrată în a doua luni din fiecare iunie şi este marcată prin parade în tot Commonwealth-ul. Tradiţia a fost instaurată în 1748, de relegele George al II-lea, născut în octombrie, care a decis să combine paradele militare anuale cu ziua sa de naştere.
7. Membrii familiei regale au întotdeauna cu ei, când pleacă într-o călătorie, o ţinută de doliu. Acest protocol trebuie urmat cu stricteţe, deoarece, în 1952, când Regina se afla într-o vizită în Kenia, tatăl ei a murit pe neaşteptate şi suverana a fost nevoită să revină de urgenţă în ţară. Însă nu avea nicio ţinută neagră cu ea şi a fost nevoită să aştepte în avion până i s-a adus una.
8. Doi moştenitori succesivi la tron nu au voie să zboare cu acelaşi avion. Aceasta este o precauţie impusă de Casa Regală. În cazul unui accident aviatic, în care succesorul direct moare, următorul poate prelua tronul. Totuşi, William şi Kate au încălcat această interdicţie de mai multe ori, călătorind împreună cu Prinţul George, fiul lor. Această regulă datează de acum câteva decenii, când zborurile cu avionul nu erau atât de sigure.
9. Fie soare, vânt sau ploaie, băieţii din familia regală nu pot purta decât pantalni scurţi. E o chestiune de etichetă, carea datează din secolul al XVI-lea. Pantalonii lungi sunt permişi abia începând cu vârsta de 8 ani. Prinţul George, care abia ş-a serbat ziua de naştere, mai are de aşteptat un an.
Prinţul Andrew va purta numai pantaloni scurţi încă un an
10. Membrilor familiei regale le este interzis să joace Monopoly la palat. Prinţul Andreew a dezvăluit acest lucru în 2008, atunci când i s-a făcut cadou un astfel de joc. Motivul: este „un joc vicios“.