Lalele, lalele...
Semeţe şi zvelte,cu petale franjurate sau cu tulpini pluriflore, lalelele sunt adevărate minuni ale naturii. Încântă ochiul în toate culorile şi nuanţele posibile, de la roşu-aprins la violet-închis, şi ne înveselesc primăverile.
Originară din Europa de Sud şi din Asia Centrală, laleaua are circa 75 specii. În starea sa naturală este adaptată la stepe şi zone muntoase cu climă temperată. Înfloreşte primăvara, iar vara devine inactivă - dar iese din nou din bulb în primăvara următoare. Nu a ajuns în atenţia Vestului decât în secolul al XVI-lea, când diplomaţii occidentali pe lângă curtea otomană au remarcat aceste flori. Au fost aduse în Europa şi cultivate abia începând din secolul al XVII-lea, devenind floarea naţională a Olandei. Conform unei alte ipoteze, laleaua îşi are originile în vechea Persie, fiind numită „lale“ atât în persană, cât şi în turcă. O lalea stilizată figurează pe drapelul iranian.
Legenda lalelei roşii
În limbajul florilor, diferitele culori ale lalelei au înţelesuri diferite: cele galbene simbolizează gândurile optimiste, cele albe – iertarea, iar violetul – regalitatea. E posibil ca o legendă turcă să stea la baza semnificaţiei atribuită cel mai frecvent lalelei roşii. Conform poveştii, prinţesa Shirin şi pietrarul Farhad se iubeau – însă tatăl prinţesei, ca să scape de un ginere nedorit, i-a dat acestuia o sarcină greu de îndeplinit, iar apoi i-a trimis mesajul că fata a murit. Copleşit de durere, tânărul s-a aruncat de pe o stâncă, iar din fiecare picătură de sânge a răsărit câte o lalea. De atunci, laleaua roşie înseamnă „dragostea adevărată“.
Există laleaua neagră?
Laleaua are o mulţime de varietăţi spectaculoase, obţinute prin hibridizare. Ani în şir horticultorii olandezi au încercat să obţină lalea cât mai închisă la culoare – aşa-numita lalea neagră - , şi într-un final au reuşit. Varietatea Regina nopţii etalează un mov-maroniu atât de închis, încât în lumina exterioară pare negru. Tot prin încrucişări diferite s-au obţinut varietăţile Burgundy, de culoare mov-închis, Black Parrot („Papagalul Negru“), cu petale ce par franjurate, mov-închis la exterior şi mov-albăstrui la interior, Black Diamond („Diamantul Negru“), cu inflorescenţa în nuanţe maro-roşiatice, asemănătoare bujorului.
La originea primului crah bursier
Primul crah la Bursă nu s-a înregistrat în timpul crizei economice din 1929, ci în 1637, în Ţările de Jos. Şi era din cauza unei flori – a lalelei, mai precis. În epocă, laleaua este extrem de apreciată, iar preţurile ei ating cote inimaginabile. În 1630, anumite varietăţi sunt de 15 ori mai scumpe ca salariul anual al unui artizan, iar între 1634 şi 1637, preţul bulbilor creşte cu 5.900%! Toate aceste sume nebune au încurajat speculanţii şi au dus, într-un final, la ruinarea multora dintre ei. Dar pasiunea olandezilor pentru lalele a rămas, din fericire, intactă.
Linxul, verişorul pisicii
La noi i se mai spune, termenul neavând nicio legătură cu verbul „a râde“. Cuvântul are ogine slavă, în timp ce „linx“ derivă din latină. Dincolo de etimologia cuvântului, trebuie spus că linxul este un verişor mai zdravăn - şi mai sălbatic - al pisicii, având însă dimensiunea unui câine. Este al treilea în clasamentul celor mai mari prădători din Europa, după ursul brun şi lupul cenuşiu. Pe teritoriile nordice, râsul are blana mai groasă, culoarea mai deschisă şi labele mai mari, adaptate la mersul pe zăpadă. Dintre cele 4 specii de linx, cea canadiană şi cea iberică sunt ameninţate cu dispariţia, poate şi fiindcă râsul este o vietate solitară. În general, vânează pe sol, dar, ca un adevărat atlet, poate să se caţere şi în copaci şi să înoate rapid, pentru a prinde peşte. Îşi face vizuina în scobituri sau sub streşini stâncoase. Se împerechează spre sfârşitul iernii şi doar o dată pe an femela aduce pe lume 1-4 pui. Probabil se ştie mai puţin că râsul este animalul naţional al ţării noastre.
