Ce sa nu faci la serviciu

1 46518 original jpg jpeg

Dacă lucrezi de ani buni în acelaşi loc, nu înseamnă că poţi să neglijezi vreun lucru din „codul” comportamentului la serviciu. Află ce-ţi este permis, astfel încât să nu ai problele cu şefii sau cu colegii.

Ai grijă să nu cazi în patima bârfei

Uneori, lucrul într-un colectiv este o provocare plină de tensiuni, care pot da naştere bârfelor. Ca să eviţi să cazi în plasa şuşotelilor de pe la colţuri,este bine să să rezumi conversaţiile de la birou doar la teme legate de problemele de serviciu. Nu este indicat să vorbeşti despre familie şi probleme personale.

Nu face orice ca să ieşi în evidenţă

Modestia este cea care ar trebui să primeze atunci când lucrezi într-un colectiv. Este bine să-i laşi pe alţii să-ţi aprecieze meritele. Nu te lăuda în gura mare de fiecare dată când ţi-ai îndeplinit sarcinile. Poţi atrage atenţia asupra ta într-un mod negativ.

Fără crize de nervi

La orice job există părţi bune şi părţi proaste. Însă,atunci când alegi să-ţi exprimi nemulţumirile, nu deveni isterică. Nu începe să ţipi la şeful tău, să trânteşti şi să ameninţi, căci nu vei face decât să tensionezi atmosfera. Iar un astfel de mediu de lucru nu este deloc plăcut pentru colegii tăi.

Manifestările zgomotoase, pentru acasă

Şeful este foarte mulţumit de munca ta şi a decis că meriţi o promovare. Este normal să radiezi de fericire, dar ai grijă să nu începi să ţopăi şi să ţipi de fericire prin birou. Nu vei fi deloc bine privită. Nici de superiorul tău,dar nici de colegi. Ai putea câştiga antipatia acestora.



Recente

femeie crema de soare 4153623 jpg
Fursecuri cu caramel sarat  Sursa foto shutterstock 2412243033 jpg
1773300704 asu2 jpg
1773226145 CNpn png
Cioraba de vacuta  Sursa foto shutterstock 153403229 jpg
4s1a a39m 231019 jpg
Dr  Cristina Sas png
Fursecuri cu portocale si ciocolata  Sursa foto shutterstock 2574941421 jpg
clickpentrufemei ro pexels jakubzerdzicki 31918436 jpg
Supa gulas  Sursa foto shutterstock 221586598 jpg
clinica stomatologica copii 2 jpg
medium shot couple cooking together jpg
femeie pe balcon la cafea 2316 jpg
femeie in bucatarie jpg
Fursecuri cu dulceata de lapte  Sursa foto shutterstock 2490734209 jpg
Supa cremoasa de pui cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 2532715495 jpg
cute dog playing with toilet paper high angle jpg
Budinca cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2450689863 jpg
Mobilier de grădină   soluții inteligente pentru spații mici jpg
Ciorba de perisoare  Sursa foto shutterstock 616137923 jpg