Maşina origami cu un interior complet

1 73812 original jpg jpeg

Maşina origami chiar există! Oricine l-a privit a fost de acord că nu a mai existat alt Lexus ca el.

Are înveliş metalic,iar sticla şi plasticul au fost puse laolaltă pentru un model unic construit cu precizie milimetrică. Lexus Origami Car este o replică fidelă a noului sedan IS,produs pentru sărbătorirea abilităţilor umane de creaţie care apar în fiecare maşină Lexus.

Bărbaţii şi femeile înzestrate cu talent,cunoscuţi ca takumi,cum sunt cei care lucrează pe liniile de producţie ale Lexus,îşi îmbunătăţesc dexteritatea învăţând cum să modeleze ceea ce putem numi maşina origami,folosind doar… mâna nedominantă. Iar proiectul constructorului japonez duce acest talent la un nivel superior,în acelaşi timp îmbrăţişând spiritul campaniei de brand Creating Amazing a lui Lexus.

Maşina origami are un interior complet,uşi funcţionale,faruri şi roţi care se învârtesc şi,datorită unui motor electric montat pe cadrul său din aluminiu şi oţel,poate fi chiar şi condusă. Din punct de vedere al mărimii şi al complexităţii,proiectul a fost unul fără precedent pentru LaserCut Works şi Scales and Models,companii de specialitate britanice cu o experienţă extinsă în designul şi crearea de prototipuri,modele arhitecturale şi operaţiuni la comandă.



Recente

Salata caprese Sursa foto shutterstock 2081011198 jpg
cum sa alegi bijuteriile jpg
5 lucruri pe care sa le faci dupa ce ai aflat ca esti insarcinata jpg
faza de platou in procesul de slabire jpg
Sendvisuri de biscuiti cu crema de nuca  Sursa foto shutterstock 1035678472 jpg
clickpentrufemei ro jpg
ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg
Melodia aceasta reduce anxietatea  Sursa foto shutterstock 2228634261 jpg
casa din Londra jpg
Tort cu biscuiti de cacao  Sursa foto shutterstock 274006559 jpg
Budinca apertiv  Sursa foto shutterstock 1530143996 jpg
Bautura care alunga insomnia  Sursa foto shutterstock 544190740 jpg
trifoi  jpg