Eşti neschimbat, an după an. Cum de-ţi reuşeşte asta fără farduri, operaţii, filtre şi toate lucrurile la care femeile apelează înnebunite ca să îngheţe timpul?

Mulţumesc! Şi eu, când mă uit la pozele din arhivă, mă bucur şi îmi mulţumesc pentru rezultatul de azi (râde). Nu putem îngheţa timpul, însă putem să facem din sănătatea noastră un scop în sine, iar asta se va reflecta în tonus, în spirit şi va bate şi filtrele Instagramului. Eu sunt foarte atent la alimentaţie, la somn, iar tenisul este ultima mea descoperire în materie de sport. Am zis somn? (râde)

Cum se simt cei 50 de ani pe care tocmai i-ai împlinit?

Nu îi simt absolut deloc. Nu reuşesc să asimilez informaţia şi asta cred că e bine. Mă simt excelent, asta e important. Eu mă bucur de toate etapele prin care trec şi aşa uit că trece timpul. Oricum, eu am o teorie proprie care spune că timpul nu există.

Simţi că ai depăşit un prag, cum se spune la fiecare deceniu bifat?

Nu cred. Poate că profesional am bifat, dar acum am ajuns într-o etapă în care mă concentrez la ce am de făcut, caut lucruri noi şi mă bucur de ceea ce am acumulat. A dispărut demult presiunea de a demonstra cine şi cât de bun sunt. Eu doar mă bucur şi atât.

Ce-ţi place mai mult acum la tine faţă de anii anteriori?

Am mai multă răbdare cu mine, dar şi cu ceilalţi. În ambele planuri, profesional şi personal. E clar că vine cu vârsta şi cu înţelepciunea ei.

Ai ales să nu te însori, dar ai o relaţie lungă şi frumoasă cu partenera de viaţă, Roxana. Care e liantul unei relaţii longevive?

Teoria este simplă, doar că nu e foarte uşor de aplicat. Cred că un cuplu se sudează în timp atunci când ambele părţi reuşesc să îşi accepte defectele şi, în acelaşi timp, încearcă să-şi corecteze propriile defecte şi să se adapteze. Dacă aceste lucruri se întâmplă de o sigură parte, apar problemele.

Pentru toţi, ultimele 12 luni au fost dificile. Sau, cel puţin, cu totul altfel. Ce ţi-a dat şi ce ţi-a luat pandemia asta? (spune-ne despre cât ai stat cu familia, despre activitatea artistică cu trupa ta)

Activitatea artistică e limpede că a fost admirabilă, dar a lipsit cu desăvârşire. Statul acasă în familie ne-a prins bine. Ne-am distrat, am vorbit mai mult între noi şi chiar ne-am simţit bine. Pandemia, însă, ne-a luat tuturor ceva fără de care noi nu putem funcţiona normal şi mă refer la socializare. Cred că şi celor mai puţin sociabili dintre noi le-a lipsit libertatea de a comunica altfel decât prin intermediul tehnologiei. O simplă plimbare pe stradă reprezintă un mod de a socializa. Mie îmi lipsesc foarte mult expresiile oamenilor cu care mă întâlnesc pe stradă. Îmi place să le citesc stările. Masca ne fereşte de pericole şi avem nevoie de ea în această perioadă, dar abia aştept momentul în care pericolul va dispărea şi ne vom putea zâmbi din nou, unii altora.

Când ai cântat ultima oară profesionist?

În 2019 am avut ultima cântare live, dar anul trecut am intrat în studio alături de doamna Margareta Pâslaru. Am înregistrat o piesă ce se află pe un album produs în scop caritabil.

Cu Nicu Alifantis, naşul fetiţei tale, presupun că ai mai cântat? (când vă vedeţi acasă, în vacanţe…)

Cu Nicu Alifantis vorbesc des, dar ne vedem rar. În general, chiar am evitat întâlnirile directe şi cu oameni dragi, pentru a-i proteja.

Dar cu Ştefan Bănică jr. şi membri trupei The 50's, când te-ai întâlnit ultima oară?

În perioada asta e dificil, dar ne-am format deja o tradiţie de a ne vedea periodic în formula veche şi constatăm de fiecare dată că nu s-a schimbat nimic. Şi asta e de bine!

Tu ai moştenit talentul vocal de la tatăl tău, care a fost preot?

Da, de multe ori conştientizez că semănăm foarte tare la voce. Avea un glas plin, cald, cu multe armonice, uşor recognoscibil.

Fiica ta, Jasmina, şi-a dezvoltat şi ea simţul muzical?

Ascultă multă muzică şi asta mă bucura foarte tare. Ce mai face ea interesant (şi sănătos!) este că ascultă nu doar muzica generaţiei ei, ci parcurge perioade muzicale diferite. Dacă vorbim despre talent... e grav. Este extrem de talentată, are o ureche excelentă şi un glas cu o tehnică intuitivă rară – şi nu sunt un tată nebun, care şi-ar lăuda fata din orgoliu.

În ce alte puncte te moşteneşte?

Umorul. E în permanenţă pregătită de replici bune. Ne distrăm tare, mai ales că a împrumutat şi din umorul Roxanei.

Ce provocări îţi aduce faptul că ai o fiică atât de frumoasă?

Trecem peste această discuţie, care îmi dă noduri în stomac.

Dar cum te împaci cu faptul că are deja prieten?

Trecem şi peste această discuţie, care îmi dă noduri în stomac.

Ca tată de fată, ce te sperie cel mai mult legat de anii care urmează în dezvoltarea Jasminei?

Nu mă sperie nimic, atâta vreme cât Roxana şi cu mine îi suntem alături. Avem o relaţie deschisă şi frumoasă cu Jasmina şi ştiu că o să îşi găsească drumul ei, în care noi o vom susţine.

Cum e România în care Jasmine evoluează spre maturitate?

Nu cred că România are mai multe probleme decât alte ţări, atunci când vorbim despre generaţia din care face parte Jasmina. Marea problemă şi marele pericol îl reprezintă online-ul, pentru că acolo face cine ce vrea, iar notorietatea, fie ea şi negativă, atrage. Aşa se creează şi modelele false, care, din păcate, sunt prea des urmate de către tineri. Şcoala, profesorii şi noi, părinţii, trebuie să facem front comun şi să ţinem aproape de copiii noştri, pentru a-i putea proteja de aceste pericole.

Ce simţi că ai câştigat odată cu emisiunea „Câştigă România“?

O echipă faină, cu care mă înţeleg bine şi care funcţionează deja aproape telepatic, am cunoscut nişte oameni minunaţi, adevărate modele pentru societate şi mă refer acum la concurenţi şi un public care s-a adăugat celor care mă urmăresc de 20 de ani încoace. Doamne, 20 de ani!

Crezi că se poate educa poporul cu televizorul?

Televiziunea înseamnă divertisment, iar educaţie se poate face şi prin intermediul divertismentului. „Câştigă, România!“ nu este o emisiune culturală, ci una de divertisment, prin intermediul căreia încercăm să ne îmbogăţim împreună cunoştinţele de cultură generală despre România şi nu numai. Bineînţeles că nu este suficient. Din acest motiv folosesc, la finalul fiecărei ediţii, şi expresia „Puneţi mâna pe carte, că nu urzică!“.

@arhivă TVR