Desenele pe care le faci în grabă arată ce te motivează în viaţă. Vezi ce spun despre tine!

12 martie 2024   Psihologie

Micile desene pe care le faci conștient sau nu în timp ce vorbeşti la telefon sau în timpul unei întâlniri pot să pară simple mâzgăleli, dar dezvăluie destul de multe despre personalitatea pe care o ai şi despre motivele care explică unele acțiuni.

Când desenezi, eşti ghidat de subconștientul tău care deţine gândurile și secretele. Acesta preia controlul asupra comportamentului propriu. Bright Side a arătat care sunt semnificațiile modelelor sau desenelor pe care le facem în anumite situaţii.

Triunghiuri, pătrate sau dreptunghiuri

Ai obiective și convingeri clar definite și rareori îți ții părerile doar pentru tine. Ești încăpățânat și insistent. De obicei, eşti exagerat de precaut și atent. Ar trebui să fii mai încrezător în ceilalţi şi să laşi puţin deoparte teama de eşec sau de a fi dezamăgit.

Table de șah

Este posibil ca recent să te fi confruntat cu o situație neplăcută, incomodă. Dacă faci astfel de desene destul de des, probabil că ai unele probleme ascunse care au legătură cu incapacitatea de a rezolva o anumită situație sau ai îndoieli cu privire la calea pe care te afli.

Hexagoane sau modele de stupi

Prioritatea ta este să menții pacea și armonia în viața ta, să obţii calmul și să întemeiezi o familie. Eşti foarte atent la tot ce ţine de familie şi faci tot ce este necesar pentru ca toate să meargă bine, în primul rând, din punct de vedere personal.

Spirale

Nu te afectează foarte mult problemele altora şi încerci să nu laşi influenţat de ceea ce fac sau zic alţii. Rezolvi mereu diferite probleme și te gândești la sarcinile pe care le ai de finalizat.

Te-ar mai putea interesa:  Forma rujului spune multe despre tine

Ochi

Acest desen reprezintă eul interior al persoanei care le desenează. Ochii mari arată o personalitate extrovertită, interesată de ceea ce spun ceilalţi, iar ochii închiși pot indica un refuz de a privi în interiorul tău.

Săgeți

Acestea simbolizează un vector, direcția ta în viață. Dacă este îndreptată în sus, ești o persoană orientată spre oameni, dacă este orientată în jos, ești una concentrată asupra sa. O săgeată spre stânga înseamnă că ești blocat în trecut, iar spre dreapta, indică aşteptarea cu nerăbdare a viitorului.

Vezi şi: Arată-mi cum scrii, ca să-ţi spun cum eşti

Stele

Vrei să fii în centrul atenției şi să întorci capetele tuturor oriunde te-ai duce. Dacă stelele pe care le desenezi au prea multe puncte sau sunt desenate separat de centru, ar putea fi un semn că suferi de depresie.

Pont

Florile, norii sau soarele desenate în timp ce vorbeşti la telefon indică o atitudine pozitivă, iar crucile ar putea arăta un sentiment de învinovăţire.

Căsuțe ori cutii

Formele simetrice dezvăluie o aplecare spre ordine și o dispoziție bună pentru a planifica și calcula lucrurile cu atenţie. Știi exact ce vrei și îți vei susține părerile indiferent de situație.

Cercuri sau inele

Formele circulare reprezintă o nevoie de unitate, de acceptare. Dacă desenezi cercuri inconștient, asta înseamnă că ai nevoie de un prieten, de mai multă atenție. Cercurile dezvăluie şi o persoană introvertită, care nu simte nevoia de prea multă comunicare.

FOTO: Shutterstock

Mai multe