5 indicii că ai o relaţie de cuplu perfectă chiar dacă nu conştientizezi

6 aprilie 2024   Relații de cuplu

Din când în când, este absolut firesc să te îndoieşti dacă relația ta este așa cum ar trebui să fie. Cuplul tău poate fi diferit de familia în care ai crescut sau de alte cupluri și nu înseamnă că este ceva în neregulă.

Semnele relațiilor care nu intră într-un anumit şablon prestabilit pot fi regăsite şi în relaţia ta cu partenerul. Bright Side a indicat care ar fi aceste semne şi motivele pentru care multe cupluri nu respectă stereotipurile, dar sunt fericite.

Petreceţi unele zile libere separat

Numărul de persoane care pleacă în vacanțe fără partenerii lor este în creștere. Circa o treime dintre adulții americani merg în excursii fără a fi însoţiţi de parteneri. Unii au ajuns la concluzia că acest aspect le întăreşte relația, pentru că partenerilor ajunge să le fie dor unul de altul. În același timp, poți face ceea ce-ţi doreşti. Poate ţie îţi place să vizitezi muzee într-un oraş mare, iar lui să facă excursii montane.

Vă certaţi des

Uneori, când sunteți foarte supărați unul pe celălalt, ajungeţi să vă certaţi. Conflictele sunt bune pentru relații, deoarece indică faptul că amândoi trebuie să schimbați ceva. Este important să poți pune capăt conflictelor într-o notă pozitivă și să-ți recunoști greșelile.

Nu vorbiţi prea mult

Puteți să staţi împreună în tăcere mult timp? Nu trebuie să te simți inconfortabil și nu trebuie să vorbești tot timpul. Cuplurile care pot sta împreună în tăcere, făcându-și propriile lucruri, au o legătură cu totul specială.

Vezi şi: Jobul poate distruge o relație? Aşa nu rişti să-ţi neglijezi partenerul!

Aveţi interese diferite

Chiar dacă te aştepţi ca partenerul să aibă pasiuni similare cu ale tale, interesele comune pot ajuta oamenii să-și ignore problemele și să prelungească o relație care nu mai este viabilă. Cei mai mulți dintre noi au nevoie de cineva diferit alături de ei şi care să-i facă puternici și să le propună să încerce ceva diferit.

Dormiţi separat

Dacă unul dintre voi sforăie sau are un somn agitat, îl va trezi mai des pe celălalt şi îl va împiedica să se odihnească bine. Din ce mai multe cupluri dorm separat şi se simt foarte bine cu această decizie.

Te-ar mai putea interesa: Cum v-ar putea salva relaţia dormitul în paturi separate?

Oamenii de știință de la Universitatea de Stat din Ohio au demonstrat că somnul sănătos este mult mai util pentru o relație decât dormitul împreună.

FOTO: Pixabay

Mai multe