Super femei! Zodiile cu care nu-ţi merge aşa uşor. Au o inteligenţă ieşită din comun

1 inteligenta zodii 1 jpg jpeg

Dintre toate nativele zodiacului, ele reuşesc să iasă în faţă atunci când vine vorba de inteligenţă şi isteţime. Lor le merge mintea brici şi nu reuşeşti deloc să le păcăleşti. Cu ele, chiar că nu e de joacă!

Vărsător 

Femeia născută în Vărsător este considerată genială zodiacului. La prima vedere, ai putea spune despre ea că e cu capul în nori şi că e prea puţin conştientă de ce se întâmplă în jurul sau, dar nu e nici pe departe aşa.

Are o inteligenţă uimitoare, care porneşte din curiozitatea-i caracteristică, dar şi din intuiţie. Îţi va cîţi gândurile, deci nu ai nicio şansa să o înşeli. Şi dincolo de faptul că e deşteaptă foc, mai este şi foarte frumoasă. 

Citeşte şi: Feminine, seducătoare, atractive. Cele două zodii care pun bărbaţii pe jar

Capricorn 

La capitolul inteligenţă se remarcă şi femeia din Capricorn. Această are mai degrabă 

, căci ea e genul de persoană cu o mulţime de diplome obţinute cu multă muncă. Dincolo de faptul că este foarte deşteaptă este şi foarte puternică.

Îşi cunoaşte emoţiile, dar mai ales ambiţiile şi poate deveni în viaţă absolut orice îşi doreşte. Puţini oameni din jur se pot ridica la nivelul ei, dar trebuie să depună efort mare pentru a intră în competiţie cu ea.



Recente

Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg
Hilaria Baldwin  foto   Instagram jpg
Nod Nord Nod Sud jpg
So many great memories at Cannes over the years — premiering Star Wars, being on the jury, prese jpg
The Prince and Princess of Wales, Prince George of Wales and Princess Charlotte of Wales attend  (1) jpg
DSC 1001 jpg
Jon Bon Jovi  foto   Profimedia jpg
Nicole Kidman  foto   Profimedia jpg
Brandi Glanville  foto   Profimedia jpg
Meghan Markle  foto   Profimedia jpg
Seinfeld  foto   Profimedia jpg
Marc Anthony  foto   Profimedia jpg
Dolce nights in Rome ?? #DolceGabbana jpg
Taylor Swift  sursa foto   Profimedia jpg
DSC 0529 JPG
Totul despre sex  foto   Profimedia jpg
Printul Harry, Meghan Markle jpg
numerology concept composition (1) jpg
Dan Negru Kanal D JPG
WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg