Blake Lively spune care este secretul căsniciei sale cu Ryan Reynolds!

27 februarie 2024   Viață de vedetă

Actrița Blake Lively a dezvăluit ce promisiune a făcut cu soțul ei, Ryan Reynolds, la începutul relației lor. Datorită acestui pact, căsnicia celor doi rezistă de 12 ani!  

Fără dar și poate, Blake Lively și Ryan Reynolds formează unul dintre cele mai frumoase cupluri de celebrități. S-au căsătorit în anul 2012, iar de atunci Blake Lively a adus pe lume patru fetițe adorabile. Totul pare lapte și miere în relația lor, iar actrița a spus că acest lucru se datorează unei promisiuni pe care ea și Ryan Reynolds și-au făcut-o în primele zile ale relației lor. 

Citește și: Așa arată după patru nașteri! Care este secretul actriței Blake Lively? 

Blake Lively, Ryan Reynolds și secretul căsniciei perfecte

Actrița în vârstă de 36 de ani a spus într-o emisiune TV că ea și soțul ei au stabilit că niciodată nu își vor amesteca viața profesională cu cea personală, ceea ce îi ajută să își proritizeze activitățile de familie:

„Când am început să ies cu Ryan, am stabilit o regulă importantă, și anume să nu lucrăm în același timp, astfel încât să acordăm prioritate vieții personale‟, a povestit actrița, care și-a cunoscut soțul în timp ce filma pentru celebrul serial „Gossip Girl: „Ce-i drept, sunt obișnuită să muncesc mult, fără să mă mai opresc. Am filmat pentru Gossip Girl șase ani din viața mea. Uneori filmam trei episoade deodată‟, a continuat ea. 

Blake Lively: „Este nevoie să muncești foarte mult‟

În mod cert, vedetele și-a respectat promisiunea, însă Blake Lively a mai spus că a trecut prin momente când a întâmpinat greutăți: „Este nevoie să muncești foarte mult. O relație fericită este precum planificarea financiară. Ai nevoie de susținere și de echilibru!‟ 

Vezi și: Fără pronume masculine în casa actorilor Blake Lively și Ryan Reynolds! Cum le vorbesc fiicelor

Și Ryan Reynolds, în vârstă de 47 de ani, este conștient de importanța acestui principiu de familie. Potrivit publicației „People‟, el a spus răspicat în anul 2019: „Eu și Blake nu filmăm în același timp!‟

Așadar, timpul pe care Ryan Reynolds și Blake Lively îl petrec împreună este important atât pentru relația de cuplu, cât și pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor lor.  

Sursă foto: Shutterstock, Instagram - @blakelively 

Mai multe