Staruri care își regretă tatuajele. Angelina a șters semnul iubirii

2 iunie 2022   Viață de vedetă

Când îți faci un tatuaj, este destul de ușor să iei o decizie pripită pe care să o regreți, mai târziu. O mulțime de celebrități au căzut în această capcană și, ulterior, au făcut tot ce au putut ca să scape de tatuajele de pe corp. Unele vedete le-au eliminat cu laserul, iar altele le-au acoperit cu machiaj. 

Tatuajele permanente, așa cum le spune și numele, le faci pe viață, dar ce se întâmplă când devin inestetice sau când mesajul lor nu ți se mai potrivește!? Pentru unele vedete, tatuajele permanente păreau o idee grozavă, însă viața le-a arătat că, mai bine, se gândeau de două ori înainte să și le facă. 

Fie că nu și-au ales tatuatorul potrivit, fie că mesajul tatuajelor nu s-a mai potrivit ulterior sau, pur și simplu, au devenit inestetice, aceste vedete au făcut tot ce au putut ca să renunțe la tatuajele lor! 

Citește și: Copii tatuați. Fenomenul a apărut acum 70 de ani dintr-o mare necesitate 

Ryan Reynolds își urăște toate tatuajele

Actorul Ryan Reynolds are mai multe tatuaje pe corp, însă nu se mândrește deloc cu ele. El regretă enorm pentru că și le-a făcut și ar face tot ce poate ca să scape de ele, însă este sensibil la durerea provocată de tehnologia cu laser. Într-un interviu, Ryan a spus: „Le urăsc pe toate. Le-aș elimina pe toate cu laser, dacă nu aș fi nevoit să suport ore și ore de durere brutală. Soția mea spune că trebuie să le păstrez ca să am în evidență alegerile pe care le-am făcut‟

Angelina Jolie - Tatuaj pentru fostul soț 

La începutul anilor 2000, când Angelina Jolie și fostul ei soț, Billy Bob Thornton, erau împreună, ea i-a dedicat bărbatului un tatuaj, în semn de iubire. Angelina și-a făcut tatuajul pe umărul stâng și reprezenta un dragon, în stil asiatic, iar numele „Billy Bob‟, era scris deasupra.

După ce s-a despățit de Billy, Angelina Jolie și-a acoperit tatuajul cu coordonatele locurilor de naștere ale copiilor săi. 

Vezi și: Dakota Johnson i-a făcut Oliviei Colman primul ei tatuaj. Totul s-a întâmplat la o „petrecere post-vaccin‟

Heidi Klum regretă tatuajul făcut pentru Seal

Modelul Heidi Klum și-a făcut un tatuaj pe mâna dreaptă, pentru a sărbători cea de-a patra aniversare a nunții sale cu fostul soț, cântărețul Seal. Această decizie a regretat-o ulterior, deoarece Heidi și Seal au divorțat în 2014, iar ea și-a șters tatuajul. 

Pamela Anderson - „Un tatuaj foarte, foarte urât‟ 

În anul 1995, fosta vedetă din „Baywatch‟, Pamela Anderson, și-a tatuat, în jurul brațului stâng, o sârmă ghimpată. În timp, Pamela a regretat alegerea făcută, iar 19 ani mai târziu, ea a decis să elimine celebrul tatuaj. Pamela a spus că tatuajul a devenit „foarte, foarte urât‟, pe măsură ce a îmbătrânit. 

Melanie Griffith - Tatuaj pentru Antonio Banderas 

În timpul căsniciei cu Antonio Banderas, Melanie Griffith și-a tatuat pe braț o inimă, iar în interiorul său, a scris numele soțului său. La un an de la divorțul celor doi, în 2015, semnul iubirii lor a dispărut de pe brațul lui Melanie.

Actrița a folosit, mai întâi, machiaj, pentru a-l ascunde, dar mai târziu, arta corporală a fost îndepărtată cu laser. 

Sursă foto: Shutterstock / Pinterest 

Mai multe