Celebrități care pun la îndoială existența lui Dumnezeu. Ce argumente au

29 iulie 2022   Viață de vedetă

Există câteva vedete foarte cunoscute care nu frecventează biserica și nici nu cred în Dumnezeu. Vezi cine sunt ele! 

Multe celebrități au crescut în familii religioase, însă pe măsură ce s-au maturizat și viața lor a început să se schimbe, ele au început să își pună la îndoială credința. 

Unele vedete și-au schimbat religia, însă altele și-au pierdut complet încrederea în Dumnezeu. Astăzi, ți le prezentă pe cele din a doua categorie. S-ar putea să fii surprins să descoperi ce vedete au renunțat să mai creadă în Divinitate și de ce! 

Brad Pitt 

Starul de la Hollywood, Brad Pitt, a declarat în repetate rânduri că este în proporție de 80% ateu și 80% agnostic. Actorul a mărturisit pentru revista „GQ‟ faptul că de mic a pus la îndoială religia familiei sale: „Am crescut în creștinism. Întotdeauna am pus-o la îndoială, însă uneori a funcționat. Când am ajuns pe cont propriu, mi-am pierdut religia complet și m-am numit agnostic‟.

Agnosticismul este o credință potrivit căreia gândirea umană este incapabilă să ofere argumente raționale pentru a justifica existența sau neexistența lui Dumnezeu. 

Vezi și: Cum și-a tratat Brad Pitt dependența de alcool. Un actor celebru l-a susținut

Morgan Freeman 

Actorul Morgan Freeman nu este ateu, însă are o credință diferită față de cea a creștinilor. El consideră că „omul l-ar fi inventat pe Dumnezeu‟: „Părerea mea nu pune la îndoială existența lui Dumnezeu, ci doar modul în care am ajuns să credem în El‟, a spus actorul în vârstă de 85 de ani. Morgan Freeman consideră că Divinitatea există doar în mintea omului, mai degrabă decât în Univers. 

În ciuda convingerilor sale diferite, actorul a călătorit prin lume pentru a se documenta despre principiile care stau la baza religiilor. 

Helen Mirren 

Actrița Helen Mirren nu s-a sfiit să recunoască, într-un interviu pentru revista „Woman&home‟, faptul că nu crede în Dumnezeu: „Mă descriu drept un creștin care nu crede în Dumnezeu. Am crescut în Marea Britanie, unde moralitatea creștinismului face parte din trăsătura acestei țări, dar eu nu cred în Dumnezeu. Cred doar că trebuie să îi tratezi pe alții așa cum ai vrea să fii tratat la rândul tău și cred că trebuie să fii empatic‟, a spus actrița, în vârstă de 77 de ani. 

Citește și: Credincios la Hollywood. Denzel Washington citește zilnic din Biblie și a crescut urmărind doar emisiuni religioase 

Hugh Laurie 

La fel ca Morgan Freeman, Hugh Laurie nu se consideră a fi un om al lui Dumnezeu. În plus, comediantul a mărturisit că nu este adeptul niciunei religii. El motivează prin faptul că religia și rațiunea nu sunt compatibile, așa că preferă să fie ateu.

Sursă foto: Shutterstock 

Mai multe