De ce Meghan Markle și Kate Middleton pozează diferit? Un expert în limbajul trupului are răspunsul!
Un expert în limbajul trupului a analizat felul în care pozează Meghan Markle și Kate Middleton și a găsit diferențe semnificative între cele două cumnate. Ce le-ar putea deosebi descoperă în rândurile următoare!
Poate că au trecut trei ani de când Meghan Markle, soția Prințului Harry, a renunțat la îndatoririle regale, însă fotografiile din perioada în care ea se onora Familia Regală Britanică încă sunt publice. Acest lucru a determinat-o pe Judi James, expert în limbajul trupului și totodată autoarea cărții „The Body Language Bible‟, să compare felul în care Meghan Markle poza în fața camerelor cu atitudinea pe care cumnata ei, Kate Middleton, o are în prezența fotografilor.
Citește și: Donald Trump, tranșant la adresa lui Meghan și Harry. Ce spune despre „dispariția” lui Kate?
Diferența subtilă între Meghan Markle și Kate Middleton
De când s-a cuplat cu Prințul Harry, Meghan Markle a fost adesea comparată cu Prințesa de Wales, Kate Middleton, și se pare că inclusiv comportamentul pe care îl manifestă în preajma paparazzilor spune multe…
Potrivit lui Judi James, Meghan Markle are tendința să se uite direct în obiectivul camerei, ceea ce denotă că este o femeie încrezătoare în forțele proprii, accesibilă și totodată amabilă: „Meghan este de aceeași vârstă cu Kate, însă cele două au o relație diferită cu camerele. La fel ca multe alte tinere din generația selfie, Meghan privește direct camera, ceea ce înseamnă că își dorește să comunice deschis și cu încredere‟, a spus specialista.
Lucrurile stau diferit în ceea ce o privește pe Kate Middleton! Potrivit lui Judi James, Prințesa de Wales evită contactul direct cu camerele, adică preferă să privească în altă parte când este fotografiată, ceea ce înseamnă că este mai rezervată: „Inclusiv în fotografiile pe care le face cu copiii ei, Kate se așază în spate, ceea ce sugerează că are o personalitate mai introvertită decât Meghan. (Kate) Pozează frumos, dar nu comunică cu camera.‟
Acestea fiind spuse, te invităm să privești galeria foto de mai jos! Crezi că expertul în limbajul trupului ar putea avea dreptate?
Sursă foto: Pinterest