De ce nu reușește Meghan Markle să se facă plăcută: „Adulților nu le place să li se vorbească așa‟
Meghan Markle este o prezență plăcută, însă vedeta nu reușește să ajungă la inimile tuturor, ba chiar stârnește unele reacții negative din partea celor care o urmăresc. De ce se întâmplă asta? Un expert în limbajul trupului oferă două posibile explicații!
De când și-a început relația cu Prințul Harry, Meghan Markle a atras popularitatea „ca un magnet‟, în special criticile celor care îi urmăresc activitatea. Unii au spus că ea este de vină pentru ruptura dintre Harry și Familia Regală Britanică, alții au comparat-o cu Kate Middleton, cumnata sa, spunând că Meghan încearcă să îi copieze acesteia comportamentul. Dar de ce atrage soția Prințului Harry antipatiile celor din jur? Explicația ar putea fi dată de gesturile sale, dar și de modul în care aceasta vorbește.
Citește și: Apropiata Reginei Elisabeta: „Căsnicia Prințului Harry cu Meghan Markle se va sfârși cu lacrimi”
Un cunoscut expert în limbajul trupului din America, pe nume Spidey, a analizat comportamentul lui Meghan Markle în timp ce aceasta povestește, într-un videoclip, despre a treia întâlnire dintre ea și Prințul Harry. În imagini, Meghan și Harry sunt așezați pe o canapea, iar ea explică grijile pe care le avea în acel moment. „Dacă nu ne placem unul pe celălalt!?‟, a fost una dintre replicile acesteia.
„Expresii faciale exagerate‟
Spidey, care a lucrat cu mai multe vedete internaționale, a subliniat că Meghan nu reușește să se facă plăcută, deoarece nu folosește tonul potrivit. Potrivit „Showbiz Cheat‟, el a punctat: „Expresii faciale exagerate. Schimbă intenționat cadența și tonul‟.
Specialistul a remarcat că Meghan face anumite gesturi, în mod exagerat, pentru a-și sublinia punctul de vedere, gesturi pe care și animatorii la spectacolele pentru copii le fac, ceea ce este poate să pară „foarte ciudat și foarte fals‟.
Vezi și: Meghan Markle, umilită de o femeie care nu a vrut să dea mâna cu Ducesa de Sussex
El a explicat: „Adulților nu le place să li se vorbească așa cum li se vorbește copiilor. Știm asta, studiem asta și stăm departe de asta, (…) oamenii nu își dau seama dacă e adevărat (ceea ce spune) sau nu‟. „Se simte fals‟, a punctat el. „Și nu face asta doar când spune povești, ci face asta când vorbește. Expresiile faciale sunt exagerate, gesturile sunt exagerate‟, a conchis specialistul.
Sursă foto: Pinterest