Motivul pentru care Drew Barrymore nu le oferă fiicelor sale cadouri de Crăciun

15 decembrie 2022   Viață de vedetă

Fetele lui Drew Barrymore nu vor avea nici anul acesta, de Crăciun, cadouri sub brad. De ce refuză actrița să le ofere daruri? Motivul l-a dezvăluit chiar ea într-un interviu acordat recent. 

Drew Barrymore, în vârstă de 47 de ani, este mama a două fete, Olive (10 ani) și Frankie (8 ani). Actrița a divorțat de tatăl fiicelor sale, Will Kopelman, în anul 2016, iar de atunci își crește singură copiii. 

Vezi și: Relația incredibilă dintre Drew Barrymore și consoarta fostului soț. Cât de mult a influențat-o viața ei ca un carusel 

În ceea ce privește educația fiicelor sale, Drew s-a remarcat când a spus că este împotriva cursurilor de parenting, ci mai degrabă preferă să își crească copiii după propriile reguli. Actrița Drew Barrymore a avut o copilărie dificilă, iar tot ce își dorește este să își pregătească copiii să devină adulți responsabili „Sunt de neclintit‟, spunea ea într-un interviu pentru „Daily Mail‟. 

Drew Barrymore nu le oferă fiicelor sale cadouri de Crăciun 

An de an, Drew Barrymore reinterpretează tradițiile de Crăciun, în special oferirea de cadouri. Într-un interviu pentru „Entertainment Tonight‟, ea a dezvăluit care este motivul pentru care fiicele sale nu vor avea nici anul acesta daruri sub brad. 

Citește și: Drew Barrymore nu a mai avut relații intime de 6 ani. Cine i-a schimbat percepția despre sex? 

Actrița a mărturisit că este mai important ca fiicele sale să își facă amintiri, decât să primească diverse obiecte, așa că Drew Barrymore o să plece cu copiii în vacanță: 

„Întotdeauna, de Crăciun, le duc într-o excursie. Nu le ofer daruri, dar le spun că își vor aminti de locul în care se află, de fotografiile pe care le fac și de experiențele lor. Asta îmi doresc să le ofer‟, a explicat actrița, care a subliniat că fiicele sale primesc cadouri în timpul anului, așa că nu este o mamă atât de strictă: „Ele primesc o mulțime de lucruri pe tot parcursul anului, așa că nu sunt o mamă ciudată, strictă sau rece, care nu le oferă niciun cadou. Simt că în locul unui cadou este mai importantă o amintire de o viață. Prefer să investesc în asta decât într-o casă de păpuși‟, a continuat Drew Barrymore.

Schimbare de planuri în pandemie

În timpul pandemiei, actrița a fost nevoită să își schimbe planurile, deoarece nu și-a putut duce fiicele în vacanță, din cauza restricțiilor. A cumpărat pentru Olive și Frankie cadouri, însă a mărurisit că a fost „nasol‟, potrivit „Your Tango‟. 

Sursă foto: Shutterstock  

Mai multe