Prințul Harry se protejează cu arme. Nu este prima dată când se teme pentru siguranța lui

12 ianuarie 2023   Viață de vedetă

Odată cu lansarea cărții sale de memorii, „Rezervă‟ (Spare), Prințul Harry (în vârstă de 38 de ani) a simțit nevoia să ia măsuri sporite de protecție. Fiul Regelui Charles al III-lea a fost surprins, în timp ce se afla în turneul de promovare al autobiografii sale, alături de un bodyguard înarmat. 

La scurt timp de când Prințul Harry și soția lui, Meghan Markle, au lansat un documentar controversat despre viața lor, fiul Regelui Charles al III-lea se află din nou în centrul atenției! 

Prințul Harry, declarații controversate în noua sa carte 

În autobiografia sa, recent apărută pe piață, Harry face declarații șocante despre viața pe care a avut-o în timp ce făcea parte din familia regală britanică. El mărturisește că ar fi ucis 25 de talibani în timpul serviciului din Afganistan, că ar fi consumat substanțe interzise și o acuză mama vitregă, Camilla, că ar avea o influență negativă asupra familiei. De asemenea, Prințul Harry susține că s-ar fi născut pentru a fi donator de organe pentru William, fratele său moștenitor, în caz de nevoie. 

Citește și: Prințul Harry a clarificat zvonurile despre organele lui genitale în noua sa carte! 

Se simte vulnerabil 

Acuzațiile Prințului Harry au adus, de altfel, multe reacții. Unii spun că autobiografia ar încălca „dramatic‟ protocolul regal, în timp ce alții îl laudă pentru curajul său. 

Curajos sau nu, Prințul Harry a simțit nevoia să ia măsuri sporite de protecție. Potrivit publicației „Mirror‟, în timp ce se afla în Manhattan pentru promovarea cărții sale, Harry a fost însoțit de un agent de securitate ce avea la el o cutie tip „Glock”, care este folosită pentru transportul de arme și muniție. 

Vezi și: Conversații regale scandaloase, surprinse de cititori pe buze. Harry, în ziua nunții lui: „Trebuie să beau ceva!” 

Nu este prima oară când fiul Regelui Charles al III-lea se teme pentru siguranța lui.  Anterior, fiul Regelui Charles al III-lea a povestit că îi este frică să își viziteze familia și prietenii din Marea Britanie, deoarece „nu se simte în siguranță‟ fără protecție adecvată, informează publicația „Page Six”.

De altfel, el a dat în judecată autoritățile britanice, după ce a fost blocat, conform legii, să plătească pentru protecție suplimentară.  

Sursă foto: Shutterstock   

Mai multe