Victoria Beckham își surprinde prietenii cu dieta ei: „N-am văzut-o vreodată să mănânce ceva‟

28 martie 2023   Viață de vedetă

Cunoscută pentru obsesia de a fi mereu slabă, Victoria Beckham (48 de ani) și-a surprins apropiații cu obiceiurile sale alimentare. De curând, un prieten de-al vedetei a făcut declarații surprinzătoare despre stilul de viață pe care îl duce Victoria. 

În ceea ce privește dieta Victoriei Beckham, chiar soțul fostei Spice Girls, David Beckham, a declarat în podcastul „River Cafe‟ că soția lui mănâncă același lucru de 25 de ani, adică pește la grătar cu legume gătite la abur. Mai mult decât atât, fostul fotbalist a spus că o singură dată în toată căsnicia lor cei doi au împărțit mâncarea. 

„Din păcate, sunt căsătorit cu cineva care a mâncat același lucru în cei 25 de ani. De când am cunoscut-o pe Victoria, mănâncă doar pește la grătar, legume la abur. Foarte rar se abate de la asta‟, spunea David, citat pe publicația „Mirror‟.  

Citește și: Victoria Beckham mănâncă același lucru de 25 de ani! David Beckham: „Doar când era gravidă a gustat altceva!‟ 

„Nu am văzut-o niciodată să mănânce ceva‟

Și prietenii Victoriei sunt surprinși de stilul de viață pe care îl are vedeta. Într-un interviu pentru emisiunea „Kyle and Jackie O‟, fostul coechipier al lui David Beckham, Rio Ferdinand, a spus că niciodată nu a văzut-o pe Victoria să mănânce ceva, deși iese des în oraș cu familia Beckham. El a mărturisit: „Nu am văzut-o niciodată să mănânce ceva. Nu-mi amintesc să fi uitat ceva, să fiu sincer‟. 

Ce alimente consumă, cu adevărat, Victoria Beckham? 

Vezi și: Ce fac vedetele când vor să slăbească rapid. Victoria Beckham, adepta shot-urilor cu oțet 

Potrivit „Hello Magazine‟, Victoria are un program drastic de exerciții fizice și nu se abate de la el. În plus, pentru a se menține în formă, așa cum a declarat și soțul său, ea consumă pește, legume proaspete, dar și nuci și semințe:

„Mănânc mult pește proaspăt, legume proaspete și salate, precum și semințe și nuci. Îmi plac și fructele, dar nu mănânc prea mult, deoarece mă balonează. Sunt disciplinată. Vinul roșu este deliciul meu și, de asemenea, iubesc tequila și mănânc carbohidrați. Îmi place avocado și somon. Cu patru copii și cu un loc de muncă, fac asta ca să funcționez 100%‟, spunea vedeta. 

Sursă foto: Shutterstock  

Mai multe