Remedii naturiste testate în marile războaie

În vremurile grele când medicamentele devin inaccesibile, cum s-a petrecut în marile războaie, remediile din plante s-au dovedit utile şi, în unele cazuri, au stat la baza creării unor tratamente folosite în prezent pe scară largă.

Leacuri în perioada de recuperare

Pentru a-şi recăpăta energia pierdută în lupte,soldaţii romani foloseau anumite alimente sau remedii din natură. De pildă,consumau halva făcută dintr-un amestec de miere cu seminţe de susan. Un alt aliment în care-şi puneau speranţele era usturoiul,despre care se credea că dă putere şi curaj înaintea bătăliilor grele. Soldaţii care luptau în armata Împăratului Iulius Cezar primeau chimenpentru a fi mai rezistenţi şi pentru a le spori imunitatea la boli digestive şi infecţii.

În acelaşi scop,obişnuiau să pună cimbru în apa de baie. De altfel,medicul roman Plinius cel Bătrân  trata cu cimbru cazurile de epilepsie. În al Doilea Război Mondial,se dezinfectau rănile şi se purifica aerul în spitale cu o substanţă obţinută din cimbru numită tymol.

Info

În Egipt,în timpul construirii piramidelor,li se dădea usturoi lucrătorilor pentru a avea puterea necesară muncilor grele la care erau supuşi.

Băuturi vindecătoare

Vinul şi apa salină s-au numărat şi ele printre leacurile de ajutor în marile războaie,când medicamentele se împuţinau sau întârziau să mai ajungă la soldaţi. În timpul Primului Război Mondial,în caz de diaree sau de dizenterie,se făcea un amestec de sare şi apă caldă. Sarea se punea într-un pahar cu apă caldă până când nu se mai dizolva şi se depunea pe fund. Se bea pe parcursul unei zile,timp în care nu se mânca nimic.

Ştiai că…

…soldaţii romani primeau sare ca plată suplimentară?

Pe de altă parte,vinul a fost folosit din vechime contra infecţiilor interne,a tifosului şi a dizenteriei. Era dat zilnic soldaţilor romani,iar practica s-a menţinut peste ani,în al Doilea Război Mondial soldaţii italieni având raţie zilnică de vin. Şi istoricul grec Tucidide a evidenţiat în scrierile sale beneficiile licorii în tratarea infecţiilor.

Curiozitate

În Primul Război Mondial,o întâmplare a dus la descoperirea unui leac minune pentru bolile de stomac. Soldaţii germani,rămaşi fără provizii,au ajuns să mănânce nimic mai mult decât cartofi în stare crudă şi au observat că nu mai au dureri stomacale. Bazându-se pe acest fapt,un medic a tratat cu succes pacienţii cu suferinţe asemănătoare folosind suc proaspăt de cartofi. Simptomele au dispărut după zece zile de tratament. Dacă vrei să testezi leacul,amestecă 5 linguriţe de suc de cartof crud cu 10 linguri de apă caldă şi bea amestecul pe stomacul gol.

Plante de leac pentru spălarea rănilor

În perioadele în care era penurie de medicamente,rănile,chiar şi cele profunde se spălau cu plante ca traista-ciobanului,iarba de răchiţan şi coada-şoricelului. În timpul Primului Război Mondial,de pildă,se aplica infuzie de traista-ciobanului,despre care se ştie că are efecte hemostatic (opreşte hemoragia),vasoconstrictor (reduce afluxul de sânge),astringent.

Coada-şoricelului era cunoscută pentru faptul că grăbeşte vindecarea rănilor,fiind considerată asemănătoare cu aspirina. În ceea ce priveşte iarba de răchiţan,şi despre ea se ştia că are proprietăţi astringente,hemostatice,fiind leacul cu care în trecut soldaţii greci şi romani îşi vindecau rănile.

Bine de ştiut

În Primul şi în Al Doilea Război Mondial pulberea de răchiţan a fost folosită adesea de soldaţi şi împotriva diareei şi dizenteriei. Se lua până la 6 linguri de pulbere zilnic până treceau simptomele.

O altă plantă cu care se stăvileau sângerările în urma rănirii în lupte este aloe vera. Vestitul rege al Macedoniei Alexandru cel Mare a fost rănit de o săgeată şi vindecat cu gel de aloe de către un preot. Unul dintre cei mai mari filozofi ai Greciei Antice,Aristotel,l-a sfătuit să cucerească insula Socotra,unde se găseau plantaţii impresionante de aloe vera,plantă pe care grecii o foloseau deja pentru tratarea rănilor soldaţilor.

Cu argilă se tratau rănile şi infecţiile

Despre argilă stă scris şi-n papirusurile egiptene că era tratamentul predilect al medicilor din Antichitate în inflamaţii,arsuri ale pielii şi răni. Mai târziu şi-a dovedit utilitatea în Primul Război Mondial,când se obişnuia amestecarea ei cu muştar pentru a preveni dizenteria şi infecţiile.