La ce pericole s-au expus cândva oamenii de dragul modei
De-a lungul timpului, oamenii au făcut multe sacrificii de dragul frumuseții. Cândva, se folosea funingine în loc de mascara, iar oamenii își curățau pantofii cu o substanță chimică foarte periculoasă. Descoperă și alte tendințe de modă din trecut!
Una dintre tendințele modei din trecut a fost purtarea pantofilor cu platformă „Chopine‟, o încălțăminte incomodă, dar care avea scopuri precise. Și anume, să le protejeze pe femei de murdăria de pe străzi și să arate statutul înalt al purtătorului. Femeile aveau nevoie de ajutor din partea servitorilor sau din partea soților să poarte acești pantofi, în special pe cei înalți de 20 de centimetri.
Citește și: Cea mai scumpă geantă din lume costă cât o vilă din centrul Bucureștiului
Pigment otrăvitor
În secolul al XVIII-lea, nu exista pigment verde, iar pentru că doamnele își doreau cu ardoare rochii verzi, un neamț pe nume Carl Scheelee a reușit să obțină o astfel de vopsea prin amestecarea cuprului cu arsen.
La scurt timp, au ieșit pe piață inclusiv decorațiuni, tapet și jucării pentru copii, toate verzi. Ceea ce nu a știut inventatorul era că pigmentul era otrăvitor, iar multe persoane s-au îmbolnăvit din cauza combinației.
Își ascundeau cu cârpe lipsa dinților
În trecut, dentiștii nici nu se gândeau că puteau face implanturi dentare, iar oamenii au inventat o modalitate prin care au ascuns lipsa dinților. De pildă, regina Elisabeta I a purtat cârpe în speranța că oamenii nu își vor da seama că se confruntă cu probleme dentare.
Vezi și: Sfaturi care te vor ajuta să ai mereu o ținută atrăgătoare și elegantă
Pantofi și accesorii pentru păr periculoase
Strămoșii noștri foloseau nitrobenzen la curățarea pantofilor. Această substanță ajuta la lustruirea încălțărilor, dar putea provoca cu ușurință probleme grave de sănătate.
O altă tendință periculoasă a fost și purtarea accesoriilor pentru păr de celuloid. Deși arătau frumos, accesoriile puteau lua foc în lumina directă a soarelui, scrie „Bright Side”.
Sursă foto: Shutterstock