Desert de vară. Plăcintă cu gem de zmeură

4 iulie 2024   Rețete

Această plăcintă combină toate trăsăturile unui desert de vară: zmeură proaspătă, aluat de plăcintă cu unt și un aluat sfărâmicios condimentat, cu scorțișoară. O poţi servi caldă sau rece, alîturi de înghețată de vanilie.

Plăcinta cu gem de zmeură este simplu de făcut și nu-ţi ia foarte mult timp până este gata de servit. Adaugă un plus de aromă cu esenţă de vanilie şi scorţişoară. Zmeura, vedeta acestui desert, se poate asorta şi cu alte fructe. Poți folosi gemul de zmeură, dar şi zmeură proaspătă sau congelată pentru această rețetă. Ai grijă să decongelezi fructele la frigider, apoi la temperatura camerei înainte de coacere. Adaugă suficient zahăr și vanilie pentru a contrabalansa aciditatea în umplutura de zmeură. După coacere, nu uita să laşi plăcinta să se răcească aproximativ 30 de minute înainte de a o felia.         

Ingrediente:

300 g făină

100 g zahăr

1 linguriţă esenţă de vanilie

½ linguriță sare

225 g unt

Pentru umplutură:

600 g gem de zmeură

Pentru aluatul sfărâmicios:

80 g fulgi de ovăz

200 g zahăr

150 g făină

½ linguriță scorțișoară

115 g unt

zmeură proaspătă, pentru servire

Te-ar mai putea interesa: Vafe cu îngheţată de zmeură

Mod de preparare

Amesteci făina cu zahărul, esenţa de vanilie, sarea şi untul moale. Treci aluatul într-o tavă dreptunghiulară, tapetată şi presezi uşor pentru a se uniformiza.

Vezi şi: Desert fără coacere, cu iaurt, pişcoturi şi zmeură

Întinzi gemul peste aluat. Separat, combini ingredientele pentru aluatul sfărâmicios.

La final, îl presari peste stratul de gem. Introduci tava în cuptorul preîncălzit, timp de 45 de minute. Laşi la răcit înainte de porţionare şi serveşti cu zmeură proaspătă.

FOTO: Shutterstock

Mai multe