Dovlecei umpluți aşa cum n-ai mai gustat. Îţi destăinuim secretele preparatului!

9 iulie 2025   Rețete

Chiar dacă este nevoie să deschizi cuptorul pentru această reţetă de dovlecei umpluţi, merită cu adevărat să te bucuri de cremozitatea umpluturii deosebite, cu ciuperci, pulpă de dovlecel, usturoi şi ou.

Ingrediente pentru trei porţii

3 dovlecei

200 g ciuperci

150 g brânză slabă de vaci

50 g măsline feliate

1 ou

1 ardei

1 cățel de usturoi

sare

piper

Te-ar mai putea interesa: Budincă de dovlecei cu pui

Mod de preparare

Fierbi ciupercile 10 minute în apă cu sare, apoi le scurgi, le lași la răcit și le toci.

Încingi cuptorul la 180°C. Tai dovleceii în jumătate și scoți cu o lingură o parte din pulpă, pe care o toci.

Vezi și: Lasagna cu dovlecei

Scurgi ciupercile în mână de excesul de apă și le amesteci cu măslinele, pulpa de la dovlecel, usturoiul pisat, oul și brânza. Condimentezi cu sare și piper, după gust.

Umpli dovleceii cu această compoziție și pui deasupra fâșii de ardei. Îi așezi într-o tavă tapetată și-i dai la cuptor pentru 30 de minute.

FOTO: Shutterstock

Mai multe