Împletitură cu stafide şi fulgi de migdale, de nelipsit de pe masa de Paşti

14 aprilie 2023   Rețete

Pregătirile pentru masa de Paşte sunt în toi. Nu lipsesc nici împletiturile cu stafide, pufoase şi dulci, preferatele tuturor, mai ales ale celor mici.

O împletitură grecească numită tsoureki, poate fi unul dintre preparatele dulci, pufoase de pe masa ta de Paşti. Se aseamănă brioşei şi are variante în mai multe ţări, Armenia, Azerbaijan, Turcia, Bulgaria, dar şi România. Ca majoritatea rețetelor grecești, poate să difere în funcţie de locul în care este pregătită. În Peloponez, se numeşte moraia, iar în Corfu, fougatsa. Prepararea împletiturii tsoureki îţi poate lua mai mult timp, dar este foarte apreciată.

Ingredientele de care ai nevoie pentru împletitura cu stafide

½ kg făină

30 g drojdie proaspătă

125 ml ulei

50 g unt

150 g zahăr

300 ml lapte

4 gălbenuşuri

coaja rasă de la o portocală bio

1 plic zahăr vanilat

100 g stafide

2 linguri miere

fulgi de migdale

Te-ar mai putea interesa: Ştrudel cu stafide şi mac, un desert de răsfăţ

Modul de preparare al împletiturii cu stafide

Amesteci drojdia cu puţin zahăr, puţin lapte cald şi o lingură de făină. Laşi la dospit o jumătate de oră. La final, combini acest amestec cu restul de făină şi lapte, cu gălbenuşurile, zahărul vanilat, coaja de portocală.

Frămânţi şi, treptat, adaugi zahărul, apoi uleiul şi untul. După omogenizare, laşi aluatul la crescut, alte 30 de minute.

Încorporezi stafidele hidratate. Tai aluatul în jumătate, formezi două suluri pe care le împleteşti. Aşezi împletitura într-o tavă tapetată şi o mai laşi la crescut o jumătate de oră.

Vezi şi: Plăcintă împletită cu mere şi stafide

Introduci tava la cuptor până aluatul se rumeneşte frumos. După coacere, ungi împletitura cu miere şi o presari cu fulgi de migdale întregi şi zdrobiţi.

FOTO: Shutterstock

Mai multe