Pont pentru pachetul de şcoală: tarta cu nuci şi caramel sărat. Creşte capacităţile de memorare şi învăţare

13 septembrie 2023   Rețete

Un desert cu care îţi poţi răsfăţa copiii la început de an şcolar, tarta cu nuci şi caramel sărat aduce şi nutrienți esențiali, precum acizii grași Omega-3 și antioxidanții.

Această tartă cu nuci caramel este crocantă, sărată și lipicioasă. Poți folosi nuci, dar alune, alune de pădure, migdale, seminţe de dovleac. Reţine că acestea protejează creierul de inflamațiile dăunătoare și susţin buna funcţionare a creierului!

Poate fi doar o coincidență faptul că aspectul nucilor este asemănătos cu cel al creierului, dar cercetările sugerează că, într-adevăr sunt benefice pentru minte. Studiile pe animale și pe oameni sugerează că nutrienții și antioxidanții din nuci pot ajuta la reducerea stresului oxidativ și a inflamației prin reducerea radicalilor liberi.

Studiile efectuate pe cobai au legat consumul de nuci de îmbunătățirea memoriei, a abilităților de învățare, a dezvoltării motorii și a comportamentului legat de anxietate. Aşadar, ai toate motivele s-o incluzi în meniul celor dragi prin prepararea unei tarte în care pui o cantitate generoasă de miez de nucă.

Ingrediente pentru opt porţii

300 g făină

150 g unt

2 ouă

125 g zahăr

1 vârf de cuţit sare

Pentru umplutură:

200 g zahăr brun

2 linguri apă

100 g unt

100 g smântână dulce

1 linguriţă esenţă de vanilie

½ linguriţă sare

150 g miez de nucă

Te-ar mai putea interesa: Prăjitură cu nuci

Cum să faci tartă cu caramel sărat

Cerni făina, faci loc în mijlocul ei şi pui ouăle, untul, sarea şi zahărul. Amesteci şi frămânţi până obţii un aluat elastic. Îl introduci în frigider învelit în folie alimentară timp de două ore.

Întinzi aluatul într-o foaie rotundă pe care o aşezi într-o formă rotundă, tapetată. Îl înţepi din loc în cu o furculiţă, apoi îl dai la copt 20 de minute.

Separat, pui pe foc mediu zahărul cu apa până când zahărul se dizolvă şi capătă o culoare aurie.

Dai deoparte şi înglobezi, pe rând, untul, smântâna, esenţa de vanilie şi sarea. Aşezi amestecul la foc mediu şi-l amesteci până ce sosul se îngroaşă.

Vezi şi: Tort cu nuci caramelizate, un deliciu

După răcire, adaugi miezul de nucă în sosul de caramel, amesteci şi transferi totul peste blat. Dai tarta la frigider trei ore sau peste noapte.

FOTO: Shutterstock

Mai multe