Rețetă în pași. Cozonacul rapid care transformă orice masă de Paști într-un eveniment

7 aprilie 2026   Rețete

Într-un sezon al tradițiilor elaborate, un cozonac surprinzător de rapid își poate face loc în programul tău de gătit, fără a te face să depui un effort prea mare. Este o rețetă care promite să aducă aroma Paștelui în doar câteva clipe,  fără ore de frământat, doar un rezultat care pare desprins din vitrina unei cofetării de lux.

Ingrediente

Pentru aluat:

3 gălbenușuri

250 ml lapte

550 g făină

70 g unt

70 ml ulei

100 g zahăr

1 plic drojdie uscată

3 plicuri zahăr vanilat

coaja de la 1 lămâie bio

esență de rom

sare

Pentru umplutură:

200 g nucă măcinată

50 g zahăr

2 albușuri

15 g cacao

esență de rom

Mod de preparare

Pas 1

Dizolvi zahărul tos și cel vanilat în laptele cald, adaugi drojdia deasupra și omogenizezi. Torni apoi laptele peste făina amestecată cu sarea și începi să frămânți.

Încearcă și: Cozonac împletit pentru masa de Paşte. Cum îl prepari

Pas 2

Torni untul topit, uleiul, adaugi gălbenușurile, coaja rasă de lămâie, esență de rom, după gust, și frămânți până când aluatul este moale, dar nu se lipește de degete. Îl acoperi și îl lași să crească la temperatura camerei până când își dublează volumul.

Pas 3

Bați albușurile spumă tare cu zahărul. Combini nuca măcinată cu bezeaua, cacaua și esența de rom, după gust.

Te-ar mai putea interesa: Cozonac cu 3 umpluturi. Perfect pentru masa de Paşte

Pas 4

Întinzi o foaie de aluat și pui umplutura. Rulezi strâns aluatul și îl închizi bine la capete. Așezi cozonacul într-o formă de guguluf tapetată, îl mai lași să crească în tavă 10 minute și îl dai la cuptor, la 180 °C, timp de o oră. Îl răstorni și îl lași la răcit.

FOTO: Shutterstock

Mai multe