Reţetă remineralizantă. Omletă cu spanac și fasole verde

16 ianuarie 2025   Rețete

Dacă omleta simplă nu mai e pe placul celor dragi, ai putea testa această reţetă de omletă cu spanac şi fasole verde. Nu doar că va avea un gust deosebit, dar este şi mai sănătoasă.

În timpul iernii, este esenţial să-ţi acoperi necesarul de vitamine şi minerale, iar legumele şi verdeţurile sunt surse foarte bune. De aceea, îţi propunem să pui în practică o reţetă de omletă cu fasole verde şi spanac. Ştiai că spanacul oferă diferite tipuri de vitamine, inclusiv vitamina A? Deficitul acestei vitamine poate duce la uscarea scalpului și la formarea mătreţii, ceea ce favorizează căderea părului. Din acest motiv, consumul de spanac ajută la menținerea unui nivel adecvat de sebum, întărind părul de la rădăcini. Şi carenţa de fier este una dintre cele mai frecvente cauze ale căderii părului, în special la femei. Spanacul este o sursă importantă de fier, așa că aportul acestuia este important. Şi fasolea verde reprezintă o sursă bună de elemente nutritive. Are un conţinut redus de calorii, dar este bogată în fibre, calciu, fier, potasiu şi betacaroten. Betacarotenul conţinut de aceasta reduce riscul de cancer, menţine vederea şi stimulează dezvoltarea osoasă.

Ingrediente pentru trei porţii

6 ouă

100 g spanac proaspăt

100 g fasole verde

sare

piper

20 ml ulei de floarea-soarelui

Te-ar mai putea interesa: Salată rece cu fasole verde, piept de pui şi ciuperci, pentru un plus de proteine

Mod de preparare

Fierbi un sfert de oră fasolea verde în apă cu sare, apoi o scurgi. Toci spanacul și-l opărești un minut în apă fierbinte, apoi îl scurgi.

Vezi și: Reţetă de post. Ciuperci sotate cu spanac

Bați ouăle cu sare și piper, apoi adaugi fasolea verde, spanacul și omogenizezi. Pui compoziția într-o formă, unsă cu ulei, și o dai la cuptor un sfert de oră, la 190 ° C.

FOTO: Shutterstock

Mai multe