Tocăniță cu linte și dovleac, preparatul care te salvează în zi de post

16 decembrie 2025   Rețete

Spre final de post, când nu mai știi ce să gătești, această tocăniță cu linte și dovleac te poate scoate din impas, mai ales că lintea oferă proteine vegetale și fibre.

Ingrediente pentru trei porții

600 g dovleac

1 ceapă

1 cățel de usturoi

1 lămâie

1 roșie

150 g linte

30 ml ulei

sare

piper

pătrunjel

Vezi și: Reţetă de post. Tocăniță de legume

Mod de preparare

Cureți dovleacul și-l tai cubulețe. Cureți ceapa și o toci, apoi pisezi cățelul de usturoi. Încingi uleiul și călești ceapa până devine sticloasă, apoi adaugi cățelul de usturoi și, după un minut, adaugi dovleacul și-l lași la rumenit trei-patru minute.

Te-ar mai putea interesa: Reţetă de post. Chiftele turcești, cu linte şi bulgur

Torni apoi apă cât să-l acoperi, adaugi roșia descojită și tocată, apoi condimentezi cu sare și piper, zeamă de lămâie și lași să fiarbă 5-6 minute.

Speli lintea și o fierbi în apă 15-20 de minute, apoi o scurgi și o adaugi peste dovleac. Mai lași să fiarbă cinci minute, apoi presari pătrunjel tocat.

FOTO: Shutterstock

Mai multe