„Când mi-a apărut psoriazisul aveam în jur de 18 ani, era înainte de Revoluţie şi nu existau informaţii medicale pentru pacienţi. Ţin minte că mă ruşinam că îmi apăruse nişte bube pe picioare şi tot încercam să-mi acopăr pulpele, să nu se vadă. Aşa era mentalitatea oamenilor de atunci. Dacă ai ceva pe piele, sigur se transmite“, spune Rozalina. Îşi aduce aminte că a ajuns la medic, nu mai ştie dacă i s-a spus diagnosticul, însă a primit un spray cu cortizon. Au urmat perioade în care psoriazisul dispărea, apoi reapărea.

„Ai psoriazis“

 „Mă feream de privirile oamenilor, ale cunoscuţilor, nici măcar mama nu ştia. După Revoluţie am ajuns la alt medic dermatolog şi la el am auzit prima oară cuvântul <<psoriazis>>. Foarte multe opţiuni de tratament nu erau, dar mi-a recomandat PUVAterapia (terapia prin ultraviolet) şi o cremă cu cortizon. O perioadă n-am mai mers la doctor, pentru că mă întrebam de ce să mai merg dacă nu se întâmplă nimic, o mentalitate greşită, desigur. Norocul meu a fost că nu am avut o formă prea agresivă şi o ţineam cât de cât sub control. Învăţasem să maschez totul, purtam bluze cu mânecă lungă, fuste lungi“, povesteşte ea. A început să caute speranţa de vindecare în orice promitea că tratează psoriazisul. Auzise de un tratament naturist „minune“ şi a sperat că acel remediu o va ajuta. Însă nu a fost aşa! „Le recomand oamenilor care suferă de psoriazis să caute ajutor de specialitate, nu tratamente-minune, promise de indivezi pe internet. Chiar dacă nu funcţionează un tratament, vei încerca altul, rezultatele tot vor apărea. Important este să rămâi la acelaşi medic care te-a ajutat şi să mergi periodic la consult.“

Nevoia de a-şi ajuta „fraţii“ de suferinţă

„Am revenit la doctor, căci între timp mai apăruse alte tratamente. Atunci am înfiinţat şi Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune. În momentul în care mi-am înţeles şi mi-am acceptat boala, mi-am dat seama că trebuie să ajut şi alţi oameni să nu mai parcurgă drumul anevoios pe care l-am parcurs eu. Am avut o dezabtere atunci cu prietenii şi cu familia, dacă să fac o asociaţie doar pentru psoriazis sau o asociaţie mai largă, pe boli autoimune. Am ales în cele din urmă    ce-a de-a două variantă, deoarece, pacienţii care suferă de psoriazis mai au cel puţin alte trei boli autoimune. Am continuat să merg la medic, să ţin boala sub control însă, uşor- uşor, au început să-mi fie afectate şi unghiile, medicul spunându-mi că am risc mare să fac artrită psoriazică. La scurt timp, s-a declanşat această boală care mi-a provocat dureri. Am început cu un tip de tratament, iar acum urmez o altă terapie care funcţionează şi mi-e bine.“

Optimismul şi susţinerea, sursa puterii ei

În lupta ei cu boala au susţinut-o soţul şi părinţii, iar părerile oamenilor din exterior nu au interesat-o niciodată. Ştia că cine o iubeşte îi va fi alături oricum ar fi. „Am învăţat destul de repede să le spun oamenilor ce mi se întâmplă, pentru că am avut o perioadă în care am avut mâinile afectate şi era vizibil. Nu mai puteam masca, aşa că atunci când cunoşteam pe cineva îi spuneam: <<Bună, eu sunt Rozalina, vezi că am psoriazis, dar nu se ia, nu-ţi face griji>>. Între timp, situaţia s-a schimbat, iar atunci când le spun că am psoriazis, îmi spun că au pe cineva apropiat care are acelaşi lucru. De când am început să fac eu primul pas şi le-am spus ce am şi ce înseamnă asta, nu am m-am mai simţit niciodată respinsă. Cu cât te ascunzi mai tare, cel din faţa ta simte şi tu te îndepărtezi de el, iar el se îndepărtează de tine“. În România, aproximativ 5% din populaţia ţării suferă de psoriazis, a cincea cea mai importantă boală cronică netransmisibilă, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.