Care sunt cele mai mari riscuri care pot apărea în sarcină

1 riscuri in sarcina jpg jpeg

Unele femei au probleme de sănătate înainte de a rămâne însărcinate, ceea ce poate declanşa complicaţii în timpul acesteia. În alte cazuri, însă, este posibil ca riscurile să apară pe parcurs, chiar şi la femei sănătoase. Care sunt acestea, am aflat de la dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate.

Este de preferat ca, în momentul în care vă hotărâţi să deveniţi mamă, să aveţi o discuţie cu medicul cu privire la afecţiunile de care aţi suferit în trecut sau pe care le aveţi în prezent. În cazul în care urmaţi un tratament, este posibil ca medicul să recomande schimbarea modului în care este gestionată respectiva problemă de sănătate. Asta pentru că unele medicamente pot fi dăunătoare fătului.

„Asiguraţi-vă că este posibil să aveţi un copil sănătos, ţinându-vă afecţiunea sub control şi beneficiind de o îngrijire prenatală corespunzătoare”, recomandă dr.  Andreas Vythoulkas.

Cele mai mari posibile riscuri

Cât priveşte riscurile ce pot apărea în sarcină – independent de preexistenţa unei afecţiuni – acestea pot fi prezente din primul trimestru. Cel mai mare risc este acela de avort spontan. Acesta se produce înainte de vârsta gestaţională de 12 de săptămâni şi în general este cauzat de o anomalie cromozomială. Un alt risc îl reprezintă ectopia, adică sarcina extrauterină, când embrionul se implantează în afara uterului, în majoritatea cazurilor în trompa uterină. Mai predispuse sunt femeile care au mai avut sarcini extrauterine, care suferă de boli inflamatorii pelvine sau de endometrioză. Sarcina extrauterină este o urgenţă chirurgicală, pentru că pune în pericol viaţa femeii ca urmare a unei hemoragii masive.

Modificările endocrine şi metabolice din perioada de sarcină, la care se adaugă şi creşterea ţesutului adipos, pot determina instalarea diabetului gestaţional. În unele cazuri se impune administrarea de insulină, în altele nu. Din fericire, „acest tip de diabet poate fi ţinut sub control prin respectarea recomandărilor privind alimentaţia şi atenta monitorizare a creşterii în greutate. Diabetul gestaţional dispare, în cele mai multe cazuri, după naşterea copilului”, a precizat dr.  Andreas Vythoulkas.

Preeclampsia este o stare patologică gravă, ce afectează atât mama cât şi fătul. Cauza o reprezintă o problemă la nivelul placentei, ceea ce face ca fluxul de sânge către copil să fie redus. Se manifestă prin tensiune arterială crescută şi prezenţa de proteine în urină. Pentru că preeclampsia apare, în general, în ultimele săptămâni de sarcină, adesea este provocată naşterea, chiar şi înainte de termen.

Deşi sunt rare astfel de cazuri, dezlipirea de placentă este un alt mare risc în sarcină posibil în ultimul trimestru. Poate fi o dezlipire uşoară sau severă, în această din urmă situaţie impunându-se de urgenţă operaţia cezariană pentru eliminarea riscului de moarte fetală.

Sursă imagine: deti.mail.ru



Recente

O scriitoare britanica a alergat 30 de minute pe zi  Ce efecte a observat  Sursa foto shutterstock 136301591 jpg
Cozonac Con jpg
Salata caprese Sursa foto shutterstock 2081011198 jpg
cum sa alegi bijuteriile jpg
5 lucruri pe care sa le faci dupa ce ai aflat ca esti insarcinata jpg
faza de platou in procesul de slabire jpg
Sendvisuri de biscuiti cu crema de nuca  Sursa foto shutterstock 1035678472 jpg
clickpentrufemei ro jpg
ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg
Melodia aceasta reduce anxietatea  Sursa foto shutterstock 2228634261 jpg
casa din Londra jpg
Tort cu biscuiti de cacao  Sursa foto shutterstock 274006559 jpg
Budinca apertiv  Sursa foto shutterstock 1530143996 jpg