Tuturor ni se poate întâmpla să trecem uneori prin stări de somnolenţă ziua, de pildă, când nu am dormit suficient sau am avut un somn neodihnitor. La cei cu hipersomnie, această stare se menţine. Medicii diagnostichează hipersomnia când somnolenţa excesivă există de cel puţin 1 lună, când apare zilnic (în contextul unui somn de noapte normal), perturbând activitatea socio-profesională a persoanei.

Pe lângă somnolenţa excesivă din timpul zilei şi somnul prelungit, hipersomnia este însoţită de dificultatea la trezire (numită şi „beţia somnului”), sieste lungi, dar care nu reduc nevoia persoanei de a se odihni, oboseală constantă, greutăţi de concentrare, scăderea vigilenţei şi a energiei.

Narcolepsia, o cauză

Există numeroşi factori care duc la instalarea hipersomniilor. Una dintre ele este narcolepsia, o tulburare care are 4 simptome importante: accese subite de somn, pierderea bruscă a tonusului muscular (cataplexie), halucinaţii (vizuale, auditive sau tactile) şi paralizii de somn. Narcolepsia este diagnosticată când atacurile de somn survin zilnic, cel puţin 3 luni. 

Hipersomniile sunt şi o consecinţă a apneei de somn, a bolilor cronice, a tulburărilor de ritm circadian, a sindromului picioarelor neliniştite, a unor tulburări psihice sau neurologice. Activităţile intense, munca în ture, consumul frecvent de alcool sau de droguri, excesul de cafea sau de tutun, precum şi administrarea unor medicamente (antihistamice, antihipertensive) duc, de asemenea, la instalarea acestei tulburări.

Există şi hipersomnie idiopatică (cu cauză necunoscută), care, în 80% din cazuri, se menţine tot restul vieţii (uneori, este posibilă vindecarea spontană după câţiva ani).

În ce constă tratamentul

Obiectivul terapiei în hipersomnie este atenuarea somnolenţei excesive. Pentru diagnostic, medicul va indica mai multe teste, necesare atât pentru aflarea cauzei, cât şi pentru tratamentul adaptat acesteia. Se pot prescrie psihostimulante pentru creşterea vigilenţei şi pentru combaterea somnolenţei, şi, mai rar, antidepresive. Pe lângă terapia medicamentoasă, pacientul primeşte şi recomandări privitoare la somn, activitate fizică şi alimentaţie.