Ce înseamnă dacă îţi "ţiuie" urechile. Semnele care ar trebui să te alarmeze

2 tiuit urechi jpg jpeg

Ţiuitul în ureche, adică acel foşnet supărător pe care pacienţii îl descriu ca pe un ţiuit în interiorul urechii, poartă denumirea de tinus sau de acufene. Peste 50 de milioane de oameni suferă în toată lumea suferă de această afecţiune. Poate fi o problemă pe termen scurt sau una care durează ani de zile.

De unde vine ţiuitul în ureche

„Este un sunet generat în ureche sau chiar la nivelul creierului. Este presupus faptul că aceste zgomote din ureche provin de la celulele care se ocupă de partea de auz din urechea internă şi care generează nişte sunete pe care omul le percepe (…).Orice zgomot în ureche persistent mai mult de doi ani nu se va ameliora. Cauzele sunt variate, pornind de la zgomote puternie, traume sonore puternice, inflamaţii, boli auditive”, a explicat medicul specialist ORL, dr. Popescu Bogdan.

În jumătate din situaţii, cauza este una de natură psihică, spun medicii. De aceea, în paralel cu tratamentul ORL, pacienţii sunt sfătuiţi să apeleze şi la psiholog. În unele situaţii, bolnavii pot suferi de tinus şi din cauza pierderii parţiale a auzului.

"Zgomotele în ureche trebuie să alarmeze pacientul. Acelea care persistă pot duce la depresia pcientului sau la stări de anxietate", mai susţine medicul.

Cum ştii că ai tinitus

Pentru a diagnostica tinitusul medicul va avea nevoie de un istoric medical, va face o consultaţie şi mai multe teste speciale. Doctorul va verifică dacă pacientul are cerumen, obiecte străine sau par în ureche. Este important că pacientul să îi spună specialistului dacă zgomotele sunt constante sau intermitenţe.

Analize precum audiograma (test de auz), tomografie computerizată sau imagistică prin rezonanţă magnetică sunt folosite pentru a identifica potenţialele cauze ale tinitusului.

Citeşte şi: Remedii naturale pentru tinitus sau zgomotul din urechi

Cum poate fi prevenit tinitusul?

Unele tipuri de tinitus pot fi evitate prin aplicarea anumitor măsuri preventive. Spre exemplu, nu este recomandat să folosiţi beţişoare de ureche pentru a curată interiorul urechii (acestea împing cerumenul în timpan). Vezi de ce nu trebuie să foloseşti beţişoare de urechi. 

Tinitusul mai poate fi prevenit prin purtarea dopurilor de urechi la locul de muncă (dacă există un zgomot excesiv), la concerte, la evenimente sportive etc.  Menţinerea sănătăţii cardiovasculare prin exerciţii fizice constante poate reduce riscul apariţiei ţiuitului.

Căştile pentru urechi, un pericol sau nu?

Căştile în urechi nu sunt periculoase, dacă sunt folosite cu moderaţie. Nu mai mult de 30 de minute şi nu la o intensitate mare.

Totodată, nu este bine să împrumutăm căştile altei persoane şi ar trebui depozitate într-un loc sigur. "Majoritatea persoanelor nu au un loc în care să le depoziteze. Stau în geantă, pe birou, în maşină, iar asta poate duce la infecţii la nivelul urechii", a mai precizat medicul. 

Sursă: antena3, digi24.ro



Recente

Cornulete cu rahat  Sursa foto shutterstock 1665735121 jpg
de ce tot mai multe familii aleg case de vanzare in ilfov in locul apartamentelor in capitala jpg
Budinca de varza cu carne  Sursa foto shutterstock 413481091 jpg
Curry de conopida  Sursa foto shutterstock 1832073079 jpg
biciclete 16x9 png
Prajitura tavalita  Sursa foto shutterstock 2534672425 jpg
imbracaminte sport premium pentru barbati combinarea hanoracelor confortabile cu geci functionale jpg
Foto 1 Shutterstock 1920x1080 png
Tocanita de varza  Sursa foto shutterstock 2248605665 jpg
e1d0909921f538fdf9efa0d96df44816c2 jpg
e135d47c8ed30af3957617f9a6468e9420 jpg
Placinta cu branza  Sursa foto shutterstock 2417697867 jpg
young woman drinking juice home jpg
Varza calita  Sursa foto shutterstock 1950813991 jpg
CLICKPENTRUFEMEI louis hansel h39GHaRssNo unsplash jpg
carucior lorelli 12 png
e10ab0050a558ac29bbc9a0b83ecf804e0 jpg
Papansi cu dulceata de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1098286757 jpg
CLICKPENTRUFEMEI kowon vn R3KYh1a3xfU unsplash jpg
Chiftele in sos picant  Sursa foto shutterstock 347885708 jpg