Cine e cel cel mai bun chef din România în anul pandemiei. Reinterpretează micii şi ceafa la grătar

1 alex petricean dsc 4020a jpg jpeg

Alex Petricean a fost desemnat pentru a doua oară cel mai bun chef din România, la gala organizată de Hospitality Culture Institute. Tânărul antreprenor a mai câştigat această distincţie în 2018. Mai mult, din 2 noiembrie el va împărtăşi reţete şi secrete într-o emisiune la Televiziunea Naţională.

„Deşi ne construim întreaga viaţă visând, murim cu amintiri, nu cu vise. Aşadar, astăzi visez ca peste timp să-mi amintesc. Poate nu e cel mai fericit an şi nici context de premii, dar cumva uneori şi asta ne face să mergem mai departe. Mulţumesc Hospitality Culture Institute, pentru spijinul pe care îl oferiţi industriei noastre, dar mai ales familiei şi tuturor celor ce m-au susţinut în această perioadă, de la prieteni adevăraţi la oaspeţi pătimaşi şi furnizori devotaţi. Mulţumesc din suflet echipei Noua, greu încercată în această perioadă, în special celor ce încă fac parte din echipă, dar şi celor cu care odinioară am împărţit aceeaşi casă“, a spus Alex Petricean.

Din 2 noiembrie, chef Alex Petricean ne invită să privim cu alţi ochi bucătăria românească, în cel mai nou show culinar autohton. „Guşti! Şi apoi mănânci“, care va fi difuzat la TVR 1, de luni până joi, de la ora 13.30. Emisiunea îşi propune să provoace telespectatorii, aducând nu doar celebre reţete reinterpretate, ci şi un adevărat spectacol de texturi, gusturi şi, mai ales, oameni. Printre rubricile show-ului se numără Reţeta zilei, Tips & Tricks, Reţete cu doar 10 lei, Invitaţi din lumea gastronomică.

Filozofia lui Alex Petricean este una modernă, avangardistă, el dorindu-şi, printe altele, să descopere şi implementeze o nouă bucătărie românească: „Bucătăria românească e văzută ca fiind foarte grea, cu multe prăjeli, multe aluaturi, iar noi încercăm pregătim meniuri moderne, dar şi uşor de digerat”, spune el.

Mai mult, el este recunoscător pentru diversitatea pe care spaţiul românesc o oferă gastronomiei: „Mi-am dat seama, după tot ce am învăţat în străinătate, ca avem un mare potenţial: avem tradiţie, avem ingrediente, avem un terroir foarte interesant: de la Marea Neagră la Vârful Moldoveanu – înseamnă că ai o diversitate, ai cu ce să lucrezi, pentru că România şi natura sunt darnice cu noi“, mai declară Alex Petricean.

Ceafă la grătar, mici cu cartofi prăjiţi, tocăniţe sau sarmale – toate vor căpăta noi valenţe odată ce vor fi gătite de Alex Petricean. Celebrul chef este convins că până şi cele mai pretenţioase gusturi vor fi satisfăcute şi că nimeni nu se va opri din mâncat după o singură îmbucătură.

Alex Petricean şi-a început aventura în bucătărie în 2012, odată cu participarea la primul sezon Masterchef România, unde a ocupat locul al treilea şi a primit porecla D’Artagnan.

Făcuse scrimă de performanţă şi urma un master în Belgia, însă chiar el a mărturisit că nu se mai regăsea în nimic din ceea ce făcea: „Simţeam că nu sunt pe calea cea bună. Am fost sportiv de performanţă, apoi m-am apucat de publicitate, dar nu mă vedeam făcând asta mult timp. Mama simţea că nu-mi găsesc locul şi chiar m-a întrebat, la un moment dat, de ce nu mă fac bucătar. M-am simţit atât de jignit… Chiar m-am supărat pe ea, atunci. Totuşi, am decis să merg la «Masterchef», deşi nici măcar nu ştiam să gătesc când m-am înscris în concurs. Peste un an de zile de la acel moment, după ce terminasem competiţia, mi-am adus aminte de discuţia cu mama şi mi-am dat seama că acesta era drumul pe care voiam să-l urmez“.

A devenit „protejatul“ lui Florin Dumitrescu, unul dintre membrii juriului de la Masterchef. Acesta l-a introdus în bucătăria profesionistă, dar în scurt timp elevul a plecat spre propriile proiecte, mai întâi în ţară, apoi în străinătate, în restaurante distinse cu stele Michelin, printre care şi celebrul Noma, din Danemarca.

Cu experienţa căpătată acolo, s-a întors în ţară să conducă echipa restaurantului Maize, din Bucureşti, iar după o perioadă şi-a deschis propriul restaurant, Noua, pe care îl conduce în prezent.

Viziunea lui Alex asupra bucătăriei româneşti se bazează pe două principii clare şi simple: el foloseşte numai ingrediente locale şi numai ingrediente aflate în sezon. Nu veţi întâlni niciodată salată de roşii iarna, dar veţi putea mânca gogonele conservate în cele mai ingenioase moduri, precum şi plante, fructe, cereale sau seminţe uitate prin bucătăria vreunei bunici, dar readuse în prim-plan în meniurile sale.  

FOTO Sorin Stana, TVR, Arhivă personală/Facebook



Recente

shutterstock 2256593667 jpg
shutterstock 2399530387 jpg
shutterstock 733250065 jpg
Coperta revista Click! pentru femei Nr  1 2025 jpeg
Semnatura numerologica anului 2025  Sursa foto Shutterstock jpeg
Cine a inventat artificiile  Sursa foto shutterstock 2546955885 jpg
Traditii de Revelion in lume  Sursa foto shutterstock 2525980279 jpg
bărbat și femeie  foto   Shutterstock jpg
RAP02080 jpg
Nostradamus  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 405858436 jpg
Jessica Brown Findlay  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez  sursa foto   Shutterstock jpg
Dua Lipa  foto   Shutterstock jpg
Targuri de Craciun din Romania si din lume  Sursa foto shutterstock 2240773091 jpg
Firstchristmascard jpg
44 45 shutterstock 2385630459 jpg
Nașterea lui Iisus  foto   Shutterstock jpg
GB DSC 2741 copy jpg
Olivia jpg