Cum alegi cel mai bun ulei de măsline. Rezultatele unui studiu recent despre cancer

1 shutterstock 1022547499 jpg jpeg

Uleiul de măsline grecesc, „aurul lichid“, aşa cum îl numea Homer, este considerat cel mai bun ulei de măsline din lume. Atunci când are anumiţi parametri, în special aciditatea şi compuşii fenolici, el devine un adevărat medicament. Pentru a profita de proprietăţile lui, trebuie să ţinem cont de câţiva factori atunci când îl cumpărăm.

Grecii antici consumau ulei de măsline pentru o viaţă sănătoasă şi lungă: fie ca aliment, fie ca tratament pentru piele şi păr. Şi astăzi, măslinele şi uleiul de măsline sunt elemente de bază în gastronomia din Grecia şi nu numai. Uleiul de măsline grecesc este exportat şi consumat în toată lumea şi experţii în gastronomie îl consideră cel mai bun din lume.

În 1951, arheologul grec Panagiotis Anagnostopoulos a ajuns la concluzia că în Creta au fost cultivaţi pentru prima oară măslini, în urmă cu 3.500 de ani.

Uleiul de măsline extravirgin reprezintă 80% din producţia de ulei de măsline în Grecia. În Grecia există măslini cu vârste de câteva sute de ani, care produc încă măsline folosite pentru fabricarea uleiului. Astfel, uleiul de măsline produs aici prezintă toate caracteristicile specifice solului şi climei, elemente care îi dau gustul unic.

Bogat şi aromat, uleiul de măsline grecesc este produs – în majoritate - din măsline verzi. Culoarea, aroma şi aroma variază şi depind de următorii factori: soiul măslinelor, solul în care sunt cultivaţi arborii, precum şi de condiţiile de mediu şi climatice (care sunt vitale).

Recoltarea se face în perioada septembrie-decembrie, iar timpul de la recoltare până la procesare este esenţial. Nu trebuie să treacă mai mult de 16 ore între cele două etape, întrucât măslinele încep să se oxideze.

Extravirgin sau virgin?

Uleiul produs din măsline verzi este picant şi, atunci când e de foarte bună calitate, îşi schimbă culoarea: la lumină artificială e verzui, în lumină naturală e galben-auriu.

Uleiul de măsline extravirgin este categoria de cea mai înaltă calitate. Din punct de vedere organoleptic, nu prezintă defecte şi are o aromă fructată. Nivelul de aciditate nu trebuie să depăşească 0,8 %.Uleiurile care au o aciditate de 0,5% sunt considerate medicament şi pot fi consumate dimineaţa, pe stomacul gol (20 ml).

Uleiul de măsline virgin poate avea anumite defecte senzoriale, dar la un nivel foarte scăzut. Nivelul de aciditate este cuprins între 0,8% şi 2 %.

Uleiul de măsline lampant este un ulei de măsline virgin de calitate inferioară, cu o aciditate mai mare de 2%, care nu are o aromă fructată şi prezintă deficienţe senzoriale substanţiale. Uleiul de măsline lampant nu este destinat comercializării cu amănuntul. Este utilizat în scopuri industriale.

Uleiul de măsline produs din măsline verzi este amar şi picant şi nu este destinat prelucrării termice, se foloseşte crud, în salate, peste brânzeturi, legume etc. Odată gătit, îşi pierde toată aroma şi proprietăţile. Uleiul de măsline produs din măsline negre este preferat de chefi pentru gătit.

Cei mai mari „duşmani“ ai uleiului de măsline

Cei mai mari „duşmani“ ai uleiului de măsline sunt căldura şi lumina. De aceea, acesta trebuie păstrat în locuri răcoroase, în sticle închise etanş. De preferat sticle mate, de culoare albă, pentru că albul resipnge lumina, nu sticle transparente, nici verzi sau maro.

Spre deosebire de vin, uleiul de măsline nu este mai bun cu vârsta, dimpotrivă. Acesta trebuie consumat în cel mult 26 de luni de la data producerii. Nu expiră în acest termen, dar îşi pierde proprităţile nutritive. Din păcate, nu mulţi producători trec pe recipient data producţiei, ci doar pe cea de expirare.

Beneficii pentru sănătate

Un studiu recent a arătat că un consum regulat de ulei de măsline extravirgin ajută la prevenirea bolii Alzheimer, iar un alt studiu a avut rezultate surprizătoare: uleiul de măsline poate fi chiar un adjuvant în cancer. Revista internaţională Frontiers in Oncology a publicat un articol cu ​​rezultatele unui studiu intitulat „Efectul uleiului de măsline cu conţinut ridicat de oleuropeina şi oleocantalul la pacienţii cu leucemie limfocitară cronică în stadiu incipient”. Studiul experimental a fost realizat pe 22 de pacienţi care au fost diagnosticaţi cu leucemie limfocitară cronică (LLC) în stadiu incipient şi care se aflau sub supraveghere medicală şi nu primeau niciun tratament.

Unul dintre obiectivele principale a fost verificarea ipotezei că uleiul de măsline are un efect anticancer, iar acest lucru este legat de conţinutul său de compuşi fenolici, în special de oleuropeină şi oleocantal.

Este pentru prima dată când comunitatea ştiinţifică a reuşit să demonstreze că administrarea orală unei doze zilnice de 25 mg de oleocantal şi oleuropeină, prin consumul a 40 ml de ulei de măsline extravirgin, pe o perioadă de şase luni poate fi benefică pentru pacienţii LLC, reducându numărul de globule albe, inducând distrugerea celulelor canceroase şi îmbunătăţind metabolismul. Uleiul de măsline extravirgin administrat pacienţilor a fost Premium extravirgin Olive Oil (din măsline din soiul Lianolia) şi a provenit din Corfu, de la plantaţia şi fabrica de ulei de măsline The Governor. Aceasta este o afacere de familie veche de peste 100 de ani, a familiei Dafnis.

capture png png


Recente

Budinca de varza cu carne  Sursa foto shutterstock 413481091 jpg
Curry de conopida  Sursa foto shutterstock 1832073079 jpg
biciclete 16x9 png
Prajitura tavalita  Sursa foto shutterstock 2534672425 jpg
imbracaminte sport premium pentru barbati combinarea hanoracelor confortabile cu geci functionale jpg
Foto 1 Shutterstock 1920x1080 png
Tocanita de varza  Sursa foto shutterstock 2248605665 jpg
e1d0909921f538fdf9efa0d96df44816c2 jpg
e135d47c8ed30af3957617f9a6468e9420 jpg
Placinta cu branza  Sursa foto shutterstock 2417697867 jpg
young woman drinking juice home jpg
Varza calita  Sursa foto shutterstock 1950813991 jpg
CLICKPENTRUFEMEI louis hansel h39GHaRssNo unsplash jpg
carucior lorelli 12 png
e10ab0050a558ac29bbc9a0b83ecf804e0 jpg
Papansi cu dulceata de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1098286757 jpg
CLICKPENTRUFEMEI kowon vn R3KYh1a3xfU unsplash jpg
Chiftele in sos picant  Sursa foto shutterstock 347885708 jpg
Plitele electrice și rolul lor în păstrarea substanțelor nutritive din alimente jpg
Fursecuri nuci cu crema  Sursa foto shutterstock 558061027 jpg